Gasperini "se dă peste cap" să îl transfere pe Drăguşin! Anunţul făcut de Di Marzio
Publicat 09/01/2026 la 11:06 GMT+2
Radu Drăguşin e dorit de mai multe formaţii cu nume din Serie A, dar Roma pare a fi în acest moment în pole-position pentru a obţine împrumutul lui până în vară. Oficialii formației din Cetatea Eternă deja l-au contactat pe fotbalist pentru a-l convinge de oportunitatea transferului.
Radu Dragusin a cucerit în sezonul trecut Europa League
Credit imagine: Getty Images
Pe 5 în Serie A, la 6 puncte de primul loc, ocupat de Inter, Roma are nevoie de întăriri pentru a ataca locurile de UCL sau chiar un titlu istoric, primul după un sfert de veac. Pentru asta a fost adus Gasperini în capitala Italiei, iar reputatul fost antrenor al Atalantei i-a convins pe oficialii giallorossilor să "bage mâna adânc în buzunar" pentru întărirea lotului, în iarnă.
Roma discută deja direct cu Radu Drăguşin pentru a accepta împrumutul până în vară
Primul pe lista formaţiei de pe Olimpico e Radu Drăguşin, fundaşul român al echipei engleze Tottenham Hotspur. Fostul antrenor al Atalantei îl apreciază în mod deosebit pe căpitanul naţionalei şi, aflând că acesta se află şi pe lista lui Juventus sau Fiorentina, i-a convins pe oficialii Romei să urgenteze discuțiile privind aducerea lui.
"Roma face presiuni pentru Drăguşin", anunţă celebrul jurnalist italian Gianluca Di Marzio, care menționează că "giallorossi şi-au accelerat eforturile pentru transfer", primind acceptul lui Tottenham de a discuta direct cu fotbalistul despre perspectiva revenirii acestuia în Serie A.
Drăguşin a revenit în lotul lui Tottenham, la zece luni de la accidentarea gravă suferită la genunchi şi chiar a jucat pe finalul partidei cu Palace, câştigată de Spurs la finalul anului.
Șansele ca românul să fie titular în formaţia lui Thomas Frank sunt însă nule, în condițiile în care londonezii dispun de un cuplu de fundaşi centrali "bătut în cuie" - Van de Ven - Romero -, iar Danso sau tânărul Archie Gray sunt primele variante pentru înlocuirea acestora.
Oficialii clubului din capitala Angliei speră să îl vândă pe român, în vară, dar acest lucru va fi posibil doar dacă acesta va evolua constant, motiv pentru care sunt extrem de deschişi unui împrumut al acestuia.
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo