Lautaro Martinez i-a dat "temă" grea lui Chivu, chiar înainte de "Derby della Madonnina": "E visul meu"

Atacantul Lautaro Martinez, căpitanul echipei italiene de fotbal Inter Milano, antrenată românul de Cristian Chivu, a dezvăluit că visează să câştige Liga Campionilor, după ce în urmă cu patru ani a devenit în premieră campion mondial cu selecţionata Argentinei.

Cristi Chivu, celebrând alături de Lautaro Martinez şi ceilalţi jucători de la Inter o victorie în Serie A, contra lui Lecce

Credit imagine: Getty Images

Deşi Inter are în acest weekend derby cu marea rivală, Milan, meci care poate tranşa definitiv soarta titlului în Serie A în favoarea echipei antrenate de fostul mare internaţional român, "scudetto" nu mai este un obiectiv atât de mare pentru căpitanul nerazzurrilor, Lautaro Martinez. Cu două titluri deja în CV în Serie A, argentinianul visează la cucerirea Ligii Campionilor, de care a fost aproape în 2022-2023 şi 2024-2025, când Inter a jucat în finală, cu trofeul pe masă.

Lautaro Martinez visează să câştige Liga Campionilor

După ce în urmă cu 4 ani a devenit campion mondial în Qatar, cu naţionala Argentinei, "El Toro" speră să îşi treacă în palmares şi cel mai prestigios trofeu la nivel inter-cluburi din lume.
''Câştigarea Cupei Mondiale este cel mai important lucru în fotbal. Însă visul pe care încă vreau să-l realizez este să câştig Liga Campionilor", a declarat jucătorul sud-american, citat de TuttoMercatoWeb.
Inter a fost eliminată în acest sezon de echipa norvegiană Bodo/Glimt în play-off-ul pentru optimile de finală din Champions League.
Argentinianul este al treilea cel mai prolific marcator din istoria clubului milanez, la care evoluează din 2018.
"Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge la asta. Dar cu muncă şi sacrificiu, totul este realizabil. Inter este pasiune. Să port banderola de căpitan pentru prima dată a fost o emoţie de nedescris, la fel ca fiecare gol pe care îl marchez pe Meazza", a spus Martinez, autorul a 171 de goluri în 370 de meciuri disputate pentru Inter în toate competiţiile.
În prezent indisponibil din cauza unei probleme musculare, Lautaro Martinez este aşteptat să revină în echipa milaneză în partea a doua a acestei luni, probabil la meciul cu Fiorentina, din 22 martie. Până atunci, tot ce contează pentru formaţia nerazzurră e "Derby della Madonnina", din acest weekend (duminică, ora 21:45). Inter are 10 puncte avans faţă de Milan, care e pe doi, astfel că orice alt rezultat în afară de victoria trupei lui Allegri ar încheia în proporţie de 99% problema "scudetto".
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo