Lovitură financiară pentru echipa lui Cristi Chivu! Valoarea lui Inter a crescut cu 25% în ultimul sezon

Clubul de fotbal Inter Milano, care a câștigat în acest sezon campionatul și Cupa Italiei sub comanda antrenorului român Cristian Chivu, a ajuns la o valoare de 2,137 miliarde de euro, în creștere cu 25% față de anul trecut, fiind în prezent cel mai valoros club din Serie A, conform Gazzetta dello Sport.

Cristi Chivu (Inter)

Credit imagine: Getty Images

Conform noul raport Football Benchmark privind evaluările cluburilor europene, Inter Milano a depășit pentru prima oară în istoria sa pragul de 2 miliarde de euro, creând un decalaj semnificativ față de rivalele sale.
Inter Milano este urmată în ierarhia cluburilor din Serie A de Juventus, cu o valoare estimată la 1,837 miliarde de euro, AC Milan (1,807 miliarde), SSC Napoli (967 milioane), AS Roma (730 milioane), Atalanta (638 milioane) și Lazio Roma (519 milioane).
Acestea sunt cluburile italiene care figurează în clasamentul european al primelor 32 de cluburi, dominat de Real Madrid, cu valoare estimată de 7,7 miliarde de euro.
Real Madrid devansează cluburile FC Barcelona (5,918 miliarde de euro), Manchester City (5,101 miliarde), Manchester United (5,093 miliarde) și Arsenal Londra (4,930 miliarde).
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo