Nu a fost cum și-a dorit Chivu, dar nu e rău pentru Inter! Napoli o învinge pe AC Milan și urcă pe 2 în Serie A
Napoli a învins-o pe AC Milan în derby-ul etapei a 31-a din Serie A și a urcat pe locul 2, la 7 puncte de liderul Inter. Cristi Chivu își dorea un egal la acest meci, rezultat ce le-ar fi îndepărtat pe ambele urmăritoare de nerazzurri, dar chiar și așa, rezultatul nu e deloc rău.
Cristi Chivu, faza zilei la conferința de presă dinaintea meciului Inter - Slavia Praga
Sursa video: Eurosport
Napoli și AC Milan s-au duelat în ultimul și cel mai tare meci al etapei a 31-a din Serie A. După ce Inter a învins-o la scor pe AS Roma, Cristi Chivu a fost în extaz, iar la meciul de azi aștepta un egal, rezultat care le-ar fi îndepărtat pe ambele urmăritoare de nerazzurri. S-a încheiat 1-0 în favoarea napoletanilor, care au urcat pe locul 2, la 7 puncte în spatele lui Inter.
În minutul 5, Luka Modric a încercat o centrare dintr-o lovitură liberă, dar mingea a fost respinsă de primul adversar. Imediat, Youssouf Fofana a șutat puternic de la marginea careului, dar Vanja Milinkovic-Savic a fost pe fază și a intervenit.
Prima ocazie importantă a apărut în contul milanezilor. Stranhija Pavlovic a reluat periculos cu o lovitură de cap la o fază fixă, dar mingea s-a dus alături.
La jumătatea primei reprize a apărut prima șansă bună de gol și la poarta cealaltă. Leonardo Spinazzola a trimis un șut bun, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara porții lui Maignan.
Cu 10 minute înainte de pauză, AC Milan putea deschide scorul. Christopher Nkunku a preluat în careul advers și și-a făcut spațiu pentru a șuta, dar și francezul a trimis la câțiva centimetri pe lângă bară.
În debutul reprizei secunde, Giovane a trimis periculos, pe cadrul porții, dar Maignan a scos în corner.
Deschiderea de scor a venit târziu, în minutul 79, după o respingere greșită în defensiva celor de la AC Milan. Mingea a ajuns la Matteo Politano, care a scuturat plasa cu un șut la colțul scurt.
Napoli – AC Milan s-a încheiat 1-0, rezultat în urma căruia echipa lui Antonio Conte a urcat pe locul 2 în Serie A, la 7 puncte în spatele lui Inter și cu două mai mult decât adversara de azi.
Clasamentul din Serie A, cu 7 etape rămase până la final:
- 1. Inter – 72 de puncte
- 2. Napoli – 65 de puncte
- 3. AC Milan – 63 de puncte
Napoli - AC Milan: Echipele de start:
- Napoli (3-4-2-1): Milinkovic - Buongiorno, Juan Jesus, Olivera - Spinazzola, Anguissa, Lobotka, Gutierrez - De Bruyne, McTominay – Giovane
Rezerve: Contini, Meret, Alisson Santos, Beukema, Elmas, Gilmour, Mazzocchi, Politano
Antrenor: Antonio Conte
- AC Milan (3-5-2): Maignan - Tomori, De Winter, Pavlovic - Saelemaekers, Fofana, Modric, Rabiot, Bartesaghi - Nkunku, Fullkrug
Rezerve: Torriani, Terracciano, Athekame, Estupinan, S. Gimenez, Jashari, Leao, Loftus-Cheek, Odogu, Pulisic, Ricci
Antrenor: Massimiliano Allegri
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4239.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4004.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4009.png)