Uriașul Capello, cel mai frumos compliment din cariera lui Chivu: "Îmi aduce aminte de mine, face ce am făcut eu! Lucrează genial"

Unul dintre cei mai mari antrenori din istorie, Fabio Capello, a vorbit din nou la superlativ de Cristi Chivu, comparându-l pe român chiar cu el. Pe vremea când a preluat-o pe Milan, la începutul anilor '90, nu mulți îi dădeau mari șanse, considerând că "diavolul" și-a atins deja potențialul maxim. Chivu "moștenește" o formație adusă aproape de apogeu de Inzaghi, dar reușește să o reinventeze.

Torje, în "Fotbalul - Povestea mea": "Viteză aveau mulți, la tehnică și la forță se poate lucra...!"

Sursa video: Eurosport

Fabio Capello l-a lăudat odată în plus pe antrenorul Interului, Cristian Chivu, după victoria de marți din Liga Campionilor, împotriva Royale Union SG.
Vorbind pentru Sky Sport Italia, fostul mare tehnician, care l-a adus pe Chivu în Italia, la Roma, a subliniat impresionantul început al românului pe Meazza. Cristian Chivu a trecut peste furtuna inițială, provoată de înfrângerile cu Udinese şi Juventus, și acum este pe cale să se impună ca un tactician redutabil, ghidându-şi echipa spre 7 succese la rând.
Într-adevăr, tehnicianul de 44 de ani a revitalizat lotul cu metode inovatoare de antrenament, ajutându-i pe jucătorii nerazzurrilor să se redreseze după o stagiune încheiată cu moralul în piuneze (Inter a pierdut titlul și a fost distrusă în finala UCL, de PSG)
Pe banca uneia dintre cele mai mari formații din istoria fotbalului, Milanul anilor '90, Capello s-a comparat cu fostul mare internațional român. În 1991, el ajungea pe San Siro, pentru a prelua o echipă care atinsese cele mai înalte culmi, cu Arrigo Sacchi (două Cupe ale Campionilor la rând, în sezoanele 1988-1989 și 1989-1990). Mulți considerau că rossonerii au trecut de perioada de vârf, lotul fiind unul "stors" la maximum, însă "Don Fabio" a reușit să reinventeze Milanul, conducându-l spre 4 titluri în Serie A și spre o nouă finală UCL memorabilă, câștigată cu 4-0 în fața Barcelonei lui Koeman, Guardiola, Stoichkov și Romario.
"Chivu îmi aduce aminte de mine, face ce am făcut eu la Milan. Când am ajuns pe San Siro, lumea spunea că Milanul e terminat. Eu nu am făcut altceva decât să intru în mintea jucătorilor, spunându-le că mai au multe de oferit. Și calea pe care o urmează Cristi este foarte similară cu a mea. A intrat în mintea jucătorilor, le-a dat încredere, i-a făcut să înțeleagă că e posibil să pierzi meciuri, dar că asta nu înseamnă să capitulezi. I-a ajutat să-și recapete stima de sine și asta e ceva psihologic foarte important. A făcut o treabă excelentă, nu doar tehnic, ci și mental", a spus Capello pentru sursa citată.

Capello: "Chivu a lucrat genial la Inter"

Capello este în această perioadă "vânat" de toate marile publicațiile din Italia, fiind primul mare mentor al lui Chivu, astfel că acesta a oferit și în Gazzetta dello Sport un interviu, în care a vorbit despre tehnicianul român și despre cum arată Inter sub comanda lui.
"Inter a ars deja etapele, are un echilibru bun. În Belgia, după ce au suferit aproximativ 20 de minute, s-au "așezat" și apoi au dominat. Am numărat cel puțin opt ocazii clare de gol", a mai spus tehnicianul.
Mai mult, "Don Fabio" crede că absența lui Marcus Thuram nu afectează potențialul ofensiv al Interului, ceea ce foarte important în perspectiva derbyului contra campioanei, Napoli, de sâmbătă. În schimb, el mizează pe Francesco Pio Esposito și Ange-Yoan Bonny să continue să strălucească.
"Pio și Bonny arată multă maturitate și un simț excelent al porții. Desigur, să nu uităm că sunt susținuți de un anumit Lautaro (n.r. Martinez, cel mai bun jucător din lotul lui Inter). Sunt impresionat de progresul lui Pio. În ceea ce privește viziunea de joc și mișcarea, el este înlocuitorul perfect pentru Thuram. Știu că Bonny este considerat "adjunctul" lui Thuram, dar rămân convins de părerea mea. Asta nu înseamnă că nu îmi place Bonny, dimpotrivă", a mai spus Capello.
Inter merge în direcția opusă față de Napoli. Sommer s-a refăcut excelent după greșelile împotriva lui Juve. Nu mai intră pe teren cu aroganța de anul trecut, care le-a cauzat pagube uriașe. Chivu a lucrat genial din acest punct de vedere. Cu el, Inter a devenit din nou însetată de performanță | Fabio Capello.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo