Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dennis Man, dorit de o nouă echipă din Turcia! Răspunsul celor de la Parma a venit imediat

Bianca Dumitru

Publicat 07/02/2022 la 23:33 GMT+2

Dennis Man se află în atenția unei noi echipe din Turcia. După interesul celor de la Galatasaray și Trabzonspor, presa din Italia scrie că românul de la Parma este dorit acum de Alanyaspor. Italienii nu sunt, însă, dispuși să-i dea drumul fotbalistului de 23 de ani.

Dennis Man (Parma)

Credit imagine: Getty Images

Dennis Man, fotbalistul român al echipei italiene de divizia a doua Parma, este dorit de formaţia turcă Alanyaspor, a informat luni site-ul TuttoMercatoWeb, citat de Agerpres.
Parma nu dorește să-l vândă acum pe atacantul român, care a mai avut oferte în perioada de transferuri din luna ianuarie. "Cel puțin pentru moment, situația pare blocată", a scris site-ul citat.
Dennis Man, în vârstă de 23 de ani, a avut doar 13 meciuri în actualul sezon pentru Parma în toate competițiile, reușind două goluri. Parma este pe locul 13, din 20 de echipe, în Serie B.
Alanyaspor, antrenată de un italian, Francesco Farioli, este una din revelațiile sezonului în campionatul Turciei, unde ocupă locul 4, cu 39 de puncte după 24 de etape.
Dennis Man a fost coleg până de curând la Parma cu Valentin Mihăilă, care a debutat duminică la noua sa echipă, Atalanta Bergamo, în Serie A.
Citește și:

O NOUĂ ȘANSĂ PENTRU DENNIS MAN LA PARMA

Presa internațională a vorbit mult în ultima vreme despre posibilitatea ca Dennis Man să se despartă de Parma în această iarnă. Fostul jucător de la FCSB a fost curtat, printre altele, de Sampdoria, Galatasaray și Trabzonspor, însă niciun club nu a trimis o propunere concretă pe adresa celor de la Parma.
Astfel, șansele lui Man de a pleca din echipa lui Giuseppe Iachini sunt minime, iar italienii ar fi luat decizia de a-i da o nouă șansă românului. Potrivit unui anunț de la sfârșitul lunii ianuarie al celor de la SportParma.com, antrenorul este sigur că fotbalistul de 23 de ani poate să ajute echipa în a doua parte a acestui sezon de Serie B.
Dennis Man ar putea fi folosit ca aripă, Iachini având în plan să-l disciplineze pe fotbalist și să-i acorde mai multe minute. Conform sursei citate, dacă românul va fi dispus să lucreze pentru a-și demonstra calitățile, se va putea impune ca titular, în caz contrar urmând a rămâne la statutul de "transfer eșuat".
Mijlocașul, care a fost transferat de Parma în schimbul a 11 milioane de euro, a adunat 12 apariții în acest sezon în Serie B, reușind două goluri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo