Eurosport
Dennis Man a dat golul etapei în Serie B! Italienii au votat reușita românului din meciul cu Cagilari
De
Publicat 27/04/2023 la 14:12 GMT+3
Parma, echipa din Serie B unde evoluează românii Dennis Man și Valentin Mihăilă, a câștigat în weekend cu Cagilari, scor 2-1. Fostul fotbalist de la FCSB a marcat golul victoriei, iar reușita sa a fost votată drept cea mai frumoasă a etapei din Liga a 2-a italiană.
Valentin Mihaila and Dennis Man celebrates during the Serie B match between Parma Calcio and Cagliari
Credit imagine: Getty Images
Dennis Man a fost eroul celor de la Parma în partida cu Cagilari, marcând golul de 2-1, cu care echipa sa a obținut toate cele 3 puncte. Odată cu acest rezultat, gazdele au urcat pe locul 5 și au aproape asigurat unul dintre locurile de baraj, cu 4 etape înainte de final.
Fostul jucător de la FCSB a intrat pe teren abia în minutul 72 al partidei și a înscris 5 minute mai târziu, după ce a luat o acțiune pe cont propriu în partea dreaptă și a driblat trei oameni din defensiva adversă.
El a finalizat cu un șut aproape de vinclu, iar reușita a fost votată drept cel mai frumos gol al etapei. "Golul lui Dennis Man este cel mai frumos din etapa cu numărul 34 din Serie B", au scris cei de la Lega B.
De când a semnat cu Parma, Dennis Man a bifat 66 de partide în tricoul italienilor, perioadă în care a marcat de 10 ori și a oferit 5 pase decisive. De partea cealaltă, Valentin Mihăilă a adunat 44 de jocuri, având 9 goluri, la care se adaugă 6 assist-uri.
Citește și:
Reacția presei italiene după ce Denis Man a marcat un gol superb cu Cagilari
Presa din Italia a apreciat evoluția lui Dennis Man, iar cuvinte de laudă au curs pe site-urile mari. Gazzetta dello Sport nu a uitat nici de Valentin Mihăilă, chiar dacă acesta a ratat un penalty în finalul partidei.
"Omul meciului, nota 7,5: În sfârșit! Intră și face diferența. A marcat un gol frumos și i se văd calitățile. Finalizează cu atâta sânge rece, luciditate și înscrie un gol dificil", au scris cei de la ParmaLive. com
"Omul meciului, nota 7,5: Rezolvă cu un gol care sigur își merită prețul biletului. Mutare decisivă de pe bancă", a notat Tuttomercatoweb.
"Omul meciului, nota 7,5: Trimite la plimbare patru fundași și șutează sub transversală. Dacă te întorci și te uiți spre bancă, îi vezi pe Dennis Man sau Valentin Mihăilă și, poate ceva mai departe pe Inglese și pe Charpentier. Așa poți spune că ești un antrenor norocos.
Forța băncii de rezerve a Parmei a fost decisivă în ultima perioadă. Contra lui Palermo, o victorie cu 2-1 și un gol decisiv al lui Coulibaly, care abia intrase.
În meciul cu Cittadella, golul victoriei a fost marcat de Camara, care nu este un titular obișnuit. Sâmbătă, Cagliari a fost răpusă de golul spectaculos al lui Dennis Man, care abia fusese trimis pe teren cu cinci minute în urmă.
A fost o mișcare care ulterior a convins întreaga echipă să atace. O bancă de calitate este un alt aspect care poate face diferența în play-off", au scris jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
"Man, Estevez și Camara, cei mai buni pe teren, nota 7", a notat Corrierre Dello Sport
"Omul meciului, nota 7: Parma trece de Cagliari și decolează", a completat Tuttosport.
Promo
Promo