Internaționalul român cu oferte din Bundesliga și din SuperLigă a semnat! Unde va juca din noul sezon
Lisav Eissat, fotbalistul debutat de Mircea Lucescu la echipa națională a României, s-a despărțit de echipa sa de club, Maccabi Haifa. Fundașul, care a fost la un pas de transferul carierei, ajungând în această vară în atenția celor de la Schalke, nou-promovați în Bundesliga, a semnat până la urmă cu o formație din liga a doua engleză, Bristol City.
România
Credit imagine: Getty Images
Lisav Eissat, fundașul cu cetățenie româno-israeliană, a avut un sezon 2025/26 foarte bun în care s-a făcut remarcat în fotbalul european. Fotbalistul, care a debutat în tricoul echipei naționale a României în toamna anului trecut, a avut mai multe oferte în această vară.
Conform presei din Israel, Eissat a fost dorit, printre altele, de o echipă din Bundesliga, la care ar fi putut prinde transferul carierei. Era vorba despre Schalke, ai cărei șefi au luat legătura în iunie cu oficialii celor de la Maccabi Haifa, trimițând o ofertă pe numele jucătorului de 21 de ani.
Se pare că cele două cluburi nu au ajuns, însă, la un acord, iar jurnaliștii israelieni au anunțat acum că fundașul va semna cu o altă echipă, urmând să plece de la Maccabi Haifa.
Potrivit celor de la Sport5, este vorba despre Bristol City, formație care a terminat pe locul 12 în Championship în sezonul 2025/26. Pentru a-i obține transferul, englezii îi vor achita clauza de reziliere, în valoare de 2,5 milioane de euro.
Lisav Eissat, transfer în Championship
"Închis oficial. Maccabi Haifa a anunțat luni seară prima sa vânzare semnificativă din această vară, fiind agreat transferul fundașului central al echipei, Lisav Eissat, la Bristol City, din Championship.
Acesta a ajuns la un acord pentru un contract pe 4 ani, cu opțiune pentru încă un sezon, cu un salariu de 700.000 de lire sterline pe sezon, în timp ce formația engleză va plăti către Maccabi Haifa 2,5 milioane de euro pentru el – cât este clauza sa de transfer", au scris jurnaliștii israelieni de la Sport5.
În ultimele luni, Lisav Eissat a avut o ofertă și de la o fostă campioană a Poloniei, dar și de la Dinamo, această variantă din urmă fiind agreată de părinții fotbalistului. Un transfer era așteptat încă din iarnă, dar fundașul a încheiat sezonul 2025/26 la Maccabi Haifa, echipă pentru care a adunat 33 de apariții, reușind un gol și două pase decisive.
În 2025, fundașul și-a făcut și debutul la echipa națională a României, fiind folosit de selecționerul Mircea Lucescu în amicalul cu Moldova și în duelul cu San Marino din preliminariile Cupei Mondiale din acest an.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Bristol City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/5070.png)
15.08
Millwall
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100095.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)