Lisav Eissat, primul gol pentru Bristol! A reușit o execuție fantastică, apoi a urmat un moment memorabil

Eurosport on Google

Fundaşul român Lisav Eissat a marcat primul său gol pentru Bristol City, în meciul câştigat cu scorul de 3-1 pe terenul formaţiei Preston North End, marţi seara, în etapa a patra a ligii secunde engleze de fotbal (Championship).

Lisav Eissat, la primul său gol pentru Bristol City. Sursă foto: contul oficial de "X" al clubului

Credit imagine: Eurosport

Scott Twine (4) a deschis scorul pentru oaspeţi, Caleb Wiley (51) a egalat pentru Preston, dar Eissat a adus-o pe Bristol City în avantaj (79), cu o lovitură de cap imparabilă. Victoria vizitatorilor a fost parafată de Dominic Ballard (86).
Eissat, transferat în această vară de Bristol City, a fost titular în toate cele patru etape din acest sezon, iar după partidă a acordat un interviu pentru siteul clubului.
"Sunt foarte fericit să înscriu primul meu gol în fotbalul englez, sunt extrem de bucuros că am putut să îmi ajut coechipierii. A fost un gol grozav și special, pentru că tatăl meu împlinește 50 de ani azi. E un cadou pentru el. Sper să vină multe alte reușite", a spus românul.

Eissat, fază amuzantă după ce a înscris pentru Bristol

Imediat după reușită, Eissat a oferit un moment amuzant, pentru că a avut dificultăți în a se orienta, astfel încât să celebreze golul cu propriii fani.
"Da, m-am dus în direcția greșită. Voiam să mă bucur alături de fani, dar am conștientizat abia ulterior că erau în partea cealaltă de stadion. M-am dus la ei și a fost un moment special, fericit", a mai spus apărătorul.
În alt meci, fundaşul român Andrei Coubiş a jucat din minutul 87 la Lincoln City, care a remizat pe teren propriu cu Blackburn Rovers, 0-0.
Swansea City este lider, cu 10 puncte, Bristol City se află pe locul 5, cu 7 puncte, iar Lincoln pe 16, cu 4 puncte.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo