SPECIAL | Emeric Ienei, cel care a reușit imposibilul în 1986! "Ar fi bine ca numele stadionului să fie Steaua iar numele meu doar să fie ținut minte"

Emeric Ienei s-a născut pe 22 martie 1937 în Agrișu Mic, județul Arad. Ca jucător, a evoluat în principal ca fundaș central și mijlocaș defensiv, fiind cunoscut pentru disciplină, inteligență tactică și profesionalism. După încheierea carierei de jucător, Jenei și-a dedicat viața antrenoratului, devenind unul dintre cei mai importanți tehnicieni din istoria fotbalului românesc.

"Nea Imi" a condus Steaua București în cea mai glorioasă perioadă a clubului, reușind să câștige titlul de campion al României de mai multe ori și, cel mai important, Cupa Campionilor Europeni în 1986, performanță care a adus recunoaștere internațională echipei românești.

Din păcate, Emeric Ienei ne-a părăsit astăzi, în jurul orei 10:40, la vârsta de 88 de ani, iar acum trecem în revistă campania fabuloasă reușită de Steaua sub bagheta uriașului antrenor în 1985/1986.

În 1985, Steaua întrerupea o serie de șapte ani fără titlu câștigat, reușind să termine la două puncte în fața rivalei Dinamo. Astfel începea hegemonia formației din Ghencea, care avea să triumfe și în următoarele patru ediții ale Diviziei A.

Chiar dacă fotbalul românesc avea rezultate bune pe plan internațional în acea perioadă, așteptările înaintea ediției 1985/1986 a Cupei Campionilor Europeni nu erau ridicate, având în vedere istoricul Stelei în cea mai importantă competiție la nivel de club. Începând cu anul 1957, Steaua bifase șase prezențe în Cupa Campionilor Europeni, dar nu reușise niciodată să câștige o dublă manșă.

Campania a început în Danemarca, Steaua întâlnind-o pe Velje și părea că "militarii" vor suferi o nouă înfrângere în competiție, după ce Barnett reușise să deschidă scorul în minutul 61. Din fericire, Marin Radu a adus egalarea pe final, în minutul 89, iar Steaua s-a calificat mai departe, grație unui meci câștigat în mod extraordinar pe teren propriu, scor 4-1.

Mai apoi, Steaua a întâlnit-o pe Honved, o prezență constantă în cupele europene. Maghiarii au câștigat cu 1-0 pe teren propriu, dar avantajul acestora a fost anulat imediat după ce returul a început, Pițurcă deschizând scorul în minutul 1. Până la pauză, Lăcătuș a punctat și el, iar repriza secundă a debutat exact ca prima, Bărbulescu introducând mingea în plasă la doar câteva secunde după fluierul de start al arbitrului.

Soarta calificării în sferturile de finală a fost decisă încă din minutul 52, când Majearu a făcut 4-0 din penalty. Honved a redus din diferență, dar nu a mai avut puterea să revină, astfel că Steaua s-a impus din nou pe teren propriu cu scorul de 4-1.

În sferturi, Steaua a dat peste Kuusysi, surpriza competiției. Finlandezii reușiseră să treacă de Valerenga și Zenit, după ce în precedentele prezențe nu câștigaseră vreo partidă. Dubla manșă a fost foarte echilibrată și s-a decis în returul din Finlanda. După 0-0 la București, Pițurcă a înscris unicul gol al returului, în minutul 86, formația din Ghencea ajungând în "careul de ași".

În semifinale, Steaua avea parte de o misiune infernală, adversara fiind Anderlecht. În precedenții 10 ani, belgienii reușiseră să își treacă în palmares nu mai puțin de cinci trofee europene, triumfând în Cupa UEFA (1983) și de câte două ori în Cupa Cupelor (1976, 1978) și Supercupa Europei (1976, 1978). În plus, Anderlecht jucase încă o finală de Cupă UEFA, pierdută la loviturile de departajare cu Tottenham, în 1984.

Anderlecht și-a menținut statutul de favorită, câștigând partida tur cu 1-0, dar ce a urmat în Ghencea a fost cea mai mare victorie reușită pe teren propriu de Steaua. Jucătorii antrenați de Emeric Ienei au oferit un fotbal de înaltă calitate și, în minutul 23, tabela arăta deja 2-0, grație reușitelor lui Pițurcă și Balint. În căutarea golului, Anderlecht a fost surprinsă de o altă reușită semnată de Pițurcă, în minutul 71, astfel că Steaua devenea prima echipă românească calificată în finala Cupei Campionilor Europeni.

Finala cu Barcelona de la Sevilla este arhicunoscută, Emeric Ienei reușind să își arate geniul și să o țină în șah pe formația catalană. La finalul celor 120 de minute, scorul era 0-0, iar antrenorul își făcuse deja misiunea, toată responsabilitatea fiind acum pe umerii jucătorilor. A urmat paradele fabuloase ale lui Duckadam, un personaj care, din păcate, ne-a părăsit, astfel că Steaua reușea ceea ce părea imposibil și punea mâna pe trofeu.

În urmă cu mai mulți ani, înaintea inaugurării noului stadion din Ghencea, Emeric Ienei oferea o reacție pentru Digisport, spunând niște cuvinte pline de emoție: "Ar fi bine ca numele stadionului să fie Steaua, iar numele meu doar să fie ținut minte".