Știrile dimineții: Cum arată oferta pregătită de Barcelona pentru Messi! Alcaraz a ratat finala Miami Open

Știrile dimineții: Jurnaliștii francezi au aflat câteva detalii din contractul pe care Barcelona îl pregătește pentru revenirea lui Lionel Messi pe Camp Nou. În tenis, Carlos Alcaraz a ratat calificarea în finala Miami Open, după ce a fost învins în trei seturi de Jannik Sinner. În plus, Ionuț Radu ar putea avea o șansă la Inter din sezonul viitor.

Carlos Alcaraz lors de sa défaite face à Jannik Sinner à Miami

Credit imagine: Getty Images

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. Cum arată oferta pe care Barcelona i-o pregătește lui Messi

Jurnaliștii Mundo Deportivo au anunțat vineri că șefii Barcelonei au pus la cale un plan amplu prin care să-l readucă pe Messi pe Camp Nou, în ciuda situației financiare deloc bune a clubului.
Prim-vicepreședintele Barcelonei, Rafa Yuste, a confirmat apoi că clubul blaugrana își dorește revenirea argentinianului și că există chiar și negocieri în acest sens.
Ulterior, jurnaliștii Le Parisien au prezentat câteva detalii din contractul pe care Barcelona îl pregătește pentru Messi. Conform acestora, fotbalistul ar urma să primească un salariu de maxim 10 milioane de euro pe sezon.
Acestei sume i se vor adăuga o parte din banii încasați din vânzarea de tricouri și de bilete la meciurile de acasă și o parte din veniturile realizate pe baza contractelor cu noii sponsori, care vor fi sosit la club ca urmare a revenirii lui Messi pe Camp Nou.
Singurul aspect cert din acest moment este că, la rândul său, PSG își dorește să-l păstreze pe Messi și în sezonul viitor și va face eforturi mari în acest sens. Indiferent ce va alege, e din ce în ce mai sigur că Messi va rămâne în fotbalul mare cel puțin încă un sezon.
Citește și:

2. Carlos Alcaraz a ratat finala Miami Open

Carlos Alcaraz a fost eliminat în semifinalele Miami Open. Liderul ATP a fost învins noaptea trecută de Jannik Sinner, în trei seturi, scor 7-6 (4), 4-6, 2-6, după trei ore și 3 minute de joc.
Alcaraz a câștigat primul set după ce a fost condus cu 1-4 și a revenit, egalând și echilibrând jocul până în tiebreak, unde a câștigat 5 puncte consecutive. Ulterior, în setul 2, ibericul a pierdut primele două game-uri, dar apoi a recuperat, preluând conducerea (3-2).
Sinner nu s-a lăsat învins și a reușit să se distanțeze pe tabelă în finalul setului, când a reușit 3 game-uri consecutive, printre care și un break la 0.
În decisiv, Alcaraz nu a mai putut să câștige mai mult de două game-uri, în primele 5 game-uri ale setului reușind să-și adjudece doar 4 puncte.
Astfel, Sinner a obținut calificarea în finala turneului de la Miami, acolo unde va da peste Daniil Medvedev, cel care l-a învins aseară pe Karen Khachanov, în 3 seturi, scor 7-6 (5), 3-6, 6-3.
Citește și:

3. Ionuț Radu ar putea avea o șansă la Inter

Ionuț Radu se va întoarce la finalul acestui sezon la Inter, cei de la Auxerre neavând o clauză în contractul de împrumut prin care să-l poată transfera definitiv.
Jurnaliștii italieni au anunțat, însă, că românul ar putea să aibă o șansă de a se impune la clubul de care aparține încă din 2013. Cei de la Gazzetta dello Sport au scris că milanezii vor să facă schimbări importante în defensivă.
Astfel, Inter ar urma să se despartă în vară atât de Andre Onana, care este aproape de Chelsea, cât și de Samir Handanovic, care intenționează să se retragă. În aceste condiții, una dintre variantele italienilor este Ionuț Radu, care a avut evoluții destul de bune în acest sezon.
Oficialii milanezilor ar mai avea, însă, și alte opțiuni, cum ar fi Guglielmo Vicario, portarul lui Empoli, sau Marco Carnesecchi, cel care se află în prezent între buturi la Cremonese.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo