Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Supercupa Europei se va disputa cu spectatori în tribune! Anunțul de ultimă oră făcut de UEFA

Cosmin Cioboata

Actualizat 25/08/2020 la 16:09 GMT+3

Supercupa Europei, dintre Bayern Munchen și Sevilla, se va disputa cu spectatori în tribune.

Supercupa Europei se va disputa cu fani în tribune

Credit imagine: Twitter

UEFA a anunțat în urmă cu puțin timp că, la meciul de la Budapesta programat pe 24 septembrie (22:00), suporterii vor putea umple 30% din capacitatea stadionului. Aceștia vor fi nevoiți să respecte regulile de distanțare socială pe durata partidei, pentru a evita răspândirea virusului Covid-19.
Supercupa Europei va reprezenta primul meci intercontinental disputat cu fani în tribune, de după pandemia de coronavirus.

Supercupa Europei, dintre Bayern Munchen și Sevilla, se va disputa cu fani în tribune

Bayern Munchen și Sevilla se vor întâlni la Budapesta, luna viitoare. Cele două echipe și-au asigurat locul în Supercupa Europei, după un sezon european fabulos. Bayen a cucerit trofeul UEFA Champions League pentru a 6-a oară în istorie, după ce a trecut în finală de PSG, scor 1-0. Kingsley Coman a marcat golul victoriei în repriza secundă și a adus prestigiosul trofeu în vitrina de la Munchen.
Pe drumul către trofeu, formația bavareză a câștigat toate cele 11 meciuri disputate. Robert Lewandowski a înscris în 9 dintre acestea, fiind cel mai bun marcator al sezonului, cu 15 goluri.
De cealaltă parte, Sevilla a triumfat tot pentru a 6-a oară, însă în Europa League. Andaluzii s-au impus în finala cu Inter, scor 3-2, și vor lupta pentru a 2-a Supercupă a Europei din istoria clubului, după cea obținută în 2006, împotriva Barcelonei. Tot o singură dată s-a impus și Bayern în Supercupa Europei. Se întâmpla în 2013, când bavarezii treceau de Chelsea, la loviturile de departajare.
Va fi a 3-a confruntare dintre cele două echipe. Bayern și Sevilla s-au mai întâlnit în sezonul 2017/2018 din Champions League, în sferturile de finală. Germanii au fost cei care au mers mai departe, după 2-1 în tur și 0-0 în retur.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo