Căpitanul lui PSG, mesaj pentru Donnarumma după victoria din Supercupa Europei! "Gigio, știi că te iubim"

PSG a cucerit aseară Supercupa Europei, deși a fost condusă până în minutul 85 cu scorul de 2-0 de Tottenham. Parizienii s-au impus la penalty-uri, iar după meci, Marquinhos a ținut să-i transmită un mesaj lui Gianluigi Donnarumma, care a fost exclus din lot pentru această partidă, urmând a se despărți de campioana Franței.

"Sunt mulțumit, dar Tottenham a fost echipa mai bună" Luis Enrique după ce PSG a câștigat Supercupa

Sursa video: SNTV

PSG a câștigat aseară Supercupa Europei, după ce s-a impus la loviturile de la 11 metri în fața celor de la Tottenham, unde cele două echipe au ajuns datorită faptului că la finalul celor 90 de minute regulamentare de joc tabela indica 2-2.
Grație golurilor marcate de Micky van de Ven și Cristian Romero în minutele 39 și 48, englezii au condus cu 2-0 până în minutul 85, când Luis Enrique a făcut câteva schimbări inspirate. Trimiși pe teren în minutele 68 și 77, Lee Kang-In ('85) și Goncalo Ramos ('90+4) au egalat.
Apoi, la loviturile de departajare, PSG a câștigat cu 4-3, după ce Van de Ven și Tel au ratat, iar Supercupa a ajuns la parizieni, care au ajuns la 5 trofee cucerite în ultimul an.
La finalul partidei, de la care a lipsit Gianluigi Donnarumma, care este aproape de despărțirea de clubul de pe Parc des Princes după ce a fost lăsat în afara lotului, unul dintre jucătorii lui Luis Enrique a ținut să-i transmită un mesaj italianului.
Înainte de premiere, Marquinhos a mers la flash-interviu și i-a dedicat victoria portarului alături de care PSG a cucerit precedentele 4 trofee în sezonul 2024/25. "Gigio, prietenul meu, știi că te iubim! Pupici", a declarat căpitanul parizienilor.

Donnarumma, OUT de la PSG înainte de noul sezon

Titular incontestabil în poarta campioanei Europei, Gianluigi Donnarumma nu va continua la PSG, scenariu care, în urmă cu mai multe săptămâni, părea o glumă. Italianul nu a ajuns, însă, la un acord cu șefii de pe Parc des Princes pentru prelungirea contractului.
Nevrând să îl piardă pe gratis vara viitoare, când înțelegerea va expira, cei de la PSG i-au transmis lui Donnarumma să își caute altă echipă, iar, între timp, la Paris a ajuns și înlocuitorul acestuia, Lucas Chevalier.
Ulterior, zvonurile apărute pe parcursul ultimelor zile s-au confirmat, portarul italian anunțând pe rețelele de socializare, prin intermediul unui mesaj emoționant, că aventura sa la PSG s-a încheiat.
"Din prima zi în care am ajuns, am dat totul – pe teren și în afara lui – pentru a-mi câștiga un loc și a apăra poarta PSG-ului. Din păcate, s-a decis că nu mai pot face parte din grup și contribui la succesul echipei. Sunt dezamăgit și întristat.
Sper să am ocazia să-i privesc în ochi pe suporteri la Parc des Princes și să-mi iau rămas bun cum se cuvine. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vreau să știți că sprijinul și afecțiunea voastră au însemnat totul pentru mine și nu le voi uita niciodată. Voi păstra mereu amintirea emoțiilor, nopților magice și a voastră, care m-ați făcut să mă simt ca acasă.
Le mulțumesc colegilor mei – a doua mea familie – pentru fiecare luptă, fiecare râs și fiecare moment împărtășit. Veți fi mereu frații mei. A juca pentru acest club și a trăi în acest oraș a fost o onoare imensă. Mulțumesc, Paris", a scris Gianluigi Donnarumma, pe contul său de Instagram.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol