Marius Șumudică, nemulțumit după eșecul cu Corvinul! Ce a reproșat: "Fizic, suntem o echipă de Divizia C"

Eurosport on Google

CFR Cluj a fost învinsă aseară, în deplasare, cu scorul de 3-0 de Corvinul Hunedoara, într-un meci contând pentru cea de-a cincea etapă a SuperLigii. La finalul partidei care a marcat revenirea lui Marius Șumudică pe banca ardelenilor, antrenorul a vorbit despre prestația jucătorilor săi, arătându-se nemulțumit de forma fizică în care se află aceștia.

Marius Șumudică

Credit imagine: Facebook

CFR Cluj a suferit aseară o nouă înfrângere, a treia în primele 4 etape din sezonul 2026/27 al SuperLigii. Echipa din Gruia a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 3-0, de Corvinul Hunedoara, într-un meci contând pentru a cincea etapă a campionatului României.
Antonio Manolache, Mihajlo Ivancevic și Gideon Uche Goodlad au fost marcatorii formației hunedorene, care a pierdut un singur meci în actuala stagiune, înregistrând și două victorii, și două remize.
Partida disputată la Arad a marcat revenirea lui Marius Șumudică pe banca ardelenilor. La finalul meciului, antrenorul a vorbit despre prestația fotbaliștilor săi, arătându-se nemulțumit de forma fizică în care i-a găsit.
Șumudică a spus că nu poate fi tras la răspundere pentru ce s-a văzut pe teren, subliniind că jucătorii lui nu sunt pregătiți fizic, motiv pentru care se așteaptă și la alte eșecuri în meciurile viitoare.
Tehnicianul a precizat că era conștient că CFR Cluj se află într-o situație delicată și că va face tot posibilul pentru a remedia problemele descoperite, cerând timp și înțelegere.

Șumudică, nemulțumit de forma fizică a jucătorilor de la CFR Cluj

"Este un debut nefericit, puteți să mă trageți la răspundere după ce echipa este pregătită fizic. Cred că trebuie sacrificate următoarele două-trei meciuri. Stăm foarte prost fizic. Luăm gol din faza fixă, asta nu mai ține de nimeni.
Ăștia suntem, trebuie să înțelegem situația, dar eu voi fi răspunzător de rezultate din octombrie încolo. Dacă nu poți să alergi, sărim ca la călușari... nu se poate. Avem nevoie de timp, nu putem. Suntem fizic o echipă de Divizia C.
Ce am găsit? Nu am găsit nimic, mai grav. Chiar dacă pierdem și meciul cu FCSB, asta e. Nu putem să alergăm. Îmi asum, știu unde am venit. Sunt răspunzător peste o lună, când putem echipa pe picioare", a declarat Marius Șumudică.
În urma eșecului de aseară, CFR Cluj a rămas cu 3 puncte pe locul 14 în clasamentul SuperLigii, având un meci în minus după ce și-a amânat derby-ul cu "U" Cluj.
În următoarea etapă a campionatului României, "feroviarii" vor primi duminică seară, de la ora 21:30, vizita celor de la FCSB.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo