Surpriză! Malcom Edjouma semnează astăzi! "El, când joacă bine, e peste ce era Thomas Partey"

Malcom Edjouma se afla pe lista fotbaliștilor care ar fi urmat să plece în această iarnă, dar prestațiile bune din ultima perioadă i-au determinat pe oficiali să îi prelungească angajamentul. Mijlocașul urmează să semneze astăzi noul contract, valabil pentru următoarele șase luni.

What I Wore - Emmanuel Petit: "La Barcelona am nimerit în mijlocul unui război de putere"

Sursa video: Eurosport

Sosit la FCSB în 2022, Malcom Edjouma s-a impus destul de repede în primul 11 și, în stagiunea 2022/2023, a fost piesă de bază, reușind să marcheze 11 goluri în 40 de partide. Prestațiile foarte bune i-au adus un împrumut la Bari, dar nu s-a adaptat la fotbalul din Italia și s-a întors la formația bucureșteană.
Nivelul de joc al francezului a scăzut constant, ajungând pe banca de rezerve. După trei meciuri consecutive în care nu a intrat pe gazon, Edjouma a revenit în rotație, bifând minute în precedentele patru partide, iar oficialii au rămas impresionați de randamentul acestuia, propunându-i prelungirea contractuală.

Malcom Edjouma semnează astăzi prelungirea contractului

Deși părea evident că va pleca de la FCSB în această iarnă, totul s-a schimbat în ultimele săptămâni și Malcom Edjouma a devenit unul dintre cei remarcați de oficiali, fiind chiar comparat cu Thomas Partey.
"Am vorbit deja. Eu cred că Edjouma rămâne până în vară. Din ce am vorbit azi (n.r - sâmbătă) cu el, așa cred. La calitățile pe care le are, dacă avea constanță, juca probabil la Arsenal.
El, când joacă bine, e peste ce era Thomas Partey, de exemplu. E un jucător fabulos, dar valoarea unui jucător o dă doar constanța în evoluții. Messi juca 9 meciuri din 10 foarte bine", a spus președintele Consiliului de Administrație al FCSB la Prima Sport, în urmă cu doar două zile.
Conform Golazo, cele două părți au ajuns într-un final la un numitor comun în privința noului contract, Edjouma urmând să semneze astăzi prelungirea angajamentului până în vară. Francezul nu a primit alte oferte, astfel că decizia de a accepta să rămână încă cel puțin șase luni la FCSB a fost ușor de luat.
În vârstă de 29 de ani, Malcom Edjouma a trecut inclusiv pe la academia celor de la PSG, debutând în fotbalul de seniori la Baima. Ulterior, el a fost legitimat la Chateauroux, Belfort, Concarneau, Lorient, Red Star și Chambly, înainte să sosească pentru prima dată în România în 2020, la Viitorul Constanța.
Mijlocașul a evolut foarte puțin pentru formația dobrogeană, plecând mai apoi la Roeselare, în Belgia, ulterior revenind în România, la FC Botoșani. Prestațiile foarte bune i-au asigurat un transfer la FCSB și de când a semnat cu actuala campioană a României a marcat 18 goluri și a oferit opt pase decisive în 121 de meciuri.
  • Cota lui Edjouma pe Transfermarkt este de 800.000 de euro.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de billiard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo