Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rareș Ilie a marcat primul gol pentru Lausanne! Echipa sa a ratat victoria cu Grasshoppers, pe final

Dani Morar

Publicat 29/07/2023 la 20:52 GMT+3

Rareș Ilie a marcat la al doilea meci în tricoul lui Lausanne, echipă unde este împrumutat de Nice. Românul a deschis scorul în disputa de pe teren propriu cu Grasshoppers, chiar înaintea pauzei, din pasa lui Mamadou Kaly Sene.

Rareș Ilie la Lausanne. Sursa: Twitter.

Credit imagine: Eurosport

Rareș Ilie a jucat al doilea său meci oficial la Lausanne, echipă la care este împrumutat de Nice. Francezii nu l-au păstrat în lot nici pentru acest sezon, după ce anul trecut l-au dat tot sub formă de împrumut la Maccabi Tel Aviv.
Fostul jucător al Rapidului a marcat și primul gol pentru elvețieni, deschizând scorul în disputa de pe teren propriu cu Grasshoppers. Mijlocașul a profitat de devierea lui Mamadou Kaly Sene și a șutat din apropiere, scuturând plasa.
Lausanne se îndrepta spre o victorie, însă oaspeții au egalat în ultimul sfert de oră. Theodor Corbeanu l-a servit pe Giotto Morandi, care a făcut ca tabela să arate 1-1.
Pentru Rareș Ilie a fost al doilea meci oficial în tricoul lui Lausanne, după cel din prima etapă, cu Young Boys. Românul a fost integralist în ambele partide și a mai jucat în două amicale, dintre care unul chiar împotriva lui Nice.
Citește și:

Rareș Ilie este împrumutat de Nice la Lausanne

Transferat pentru 5 milioane de euro de la Rapid la Nice, Rareș Ilie nu i-a convins pe francezi, motiv pentru care a fost împrumutat în iarnă la Maccabi Tel-Aviv. Acum, împrumutul său a expirat, iar Rapid spera să îl repatrieze.
Tânărul mijlocaș nu va rămâne la Nice, dar nici nu se va întoarce în campionatul intern, francezii alegând să îl împrumute la Lausanne, formație nou-promovată în prima ligă din Elveția.
Nice și Lausanne au aceiași patroni, iar oficialii grupării din Hexagon consideră că "țara cantoanelor" reprezintă locația ideală pentru ca fotbalistul român să se dezvolte și să își atingă potențialul.
În stagiunea trecută, Rareș Ilie nu a convins la Nice, deși a prins 8 meciuri în tricoul francezilor. Nici la Maccabi Tel-Aviv nu a reușit să se impună, nereușind să înscrie vreun gol în cele 9 partide bifate.
Rapid a aflat în timp util că francezii de la Nice nu se vor baza pe internaționalul român nici în stagiunea viitoare, astfel că a dorit să îl împrumute. Din nefericire pentru clubul din Grant, gruparea din Hexagon a decis să îl trimită pe mijlocașul ofensiv la Lausanne.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo