Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jurgen Klopp a dat de pământ cu șefii Federației Engleze: "E una dintre cele mai ridicole decizii"

Nicu Savin

Actualizat 02/04/2022 la 14:37 GMT+3

Jurgen Klopp a avut un discurs dur ala adresa șefilor Federației Englee de Fotbal, care a decis ca semifinala din Cupa Angliei dintre Liverpool și Manchester City să se joace pe Wembley pe 16 aprilie, deși la acea dată trenurile nu vor circula în acea zonă a țării și fanii vor ajunge cu greu la marele meci.

Jurgen Klopp revealed admiration for Fabio Carvalho

Credit imagine: Getty Images

Jurgen Klopp se află în fața uneia dintre cele mai mari provocări din carieră. Liverpool a câștigat deja Cupa Ligii în acests sezon și are șanse reale de a cuceri trofeul în celelalte 3 competiții în care este angrenată: Premier League, FA Cup și Champions League.
Pentru "cormorani" urmează duelul cu Watford din Premier League, iar la conferința de presă de dinaitea acestei partide antrenorul german a avut un discurs vehement la adresa conducătorilor federației, forul organizator al Cupei Angliei.
Klopp este foarte furios că meciul cu Manchester City din semifinale a fost programat pe data de 16 aprilie, într-un week-end în care trenurile nu vor circula pe coasta de vest din Anglia din cauza unor lucrări de mentenanță a căilor ferate. Fanii celor două echipe au cerut ca meciul să fie mutat de pe Wembley, dar Federația nu a dat curs solicitării, ceea ce l-a scos din sărite pe Klopp.
"Este una dintre cele mai ridicole povești pe care le-am auzit vreodată.Am auzit că federalii știu asta de 18 luni. Nu pot să-mi dau seama ce a crezut FA. Probabil au anticipat că niciun club din nord-vest nu va ajunge în semifinale. Chiar nu pot să cred că se pot întâmpla astfel de lucruri, ținând cont de toate informațiile pe care ei le au.", a spus Klopp, citat de Daily Mail.
Citește și:

Jurgen Klopp, convins că fanii vor găsi o cale de a ajunge la meciul cu City

Federația Engleză a anunțat că va pune la dispoziție celor două cluburi câte 100 de autocare, astfel încât aproximativ 5000 de fani să ajungă pe Wembley. Numărul este oricum foarte mic în comparație cu cererea de bilete, astfel că majoritatea suporterilor vor trebui să se descurce pe cont propriu.
Klopp este convins că, în ciuda acestui impediment, fanii echipei sale vor găsi soluții pentru a fi pe stadion la marele meci cu City, dar a atras încă o dată atenția că meciul putea fi programat la o altă dată.
"Am auzit că FA a pus la dispoziție niște autocare pe drum. Probabil că vom proceda și noi la fel. Din păcate, de la patru ore și jumătate până la Londra, drumul va fi probabil de 12 ore. Nu are absolut nici un sens.
Nu sunt sigur când au decis data semifinalelor. Cred că ar fi fost mai potrivit să jucăm între meciurile din Liga Campionilor.Cel puțin atunci toți fanii ar fi putut merge pe Wembley. Aacum nu pot sau este mai dificil.Pe de altă parte, cum îi cunosc pe suporterii noștri, sunt convins că ei vor găsi o cale. Pur și simplu nu sunt fericit că cineva le-a complicat situația. Ar trebui să fie mai ușor să mergi să-ți vezi echipa de fotbal într-o semifinală de Cupa Angliei",a conchis Klopp.
Liverpoole va juca astăzi contra lui Watford, de la ora 14:30, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player. O victorie ar duce echipa lui Klopp peste Manchester City, cel puțin pentru câteva ore. Campioana va juca de la ora 17:00 pe terenul lui Burnley, mcei care va fi, de asemenea, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Premier League 2,3,4 aprilie 2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo