Eurosport
Manchester United, calificare dramatică în finala Cupei Angliei! "Diavolii" s-au impus la penaltyuri, cu Brighton
De
Publicat 23/04/2023 la 20:24 GMT+3
Manchester United s-a calificat în finala Cupei Angliei, după ce a învins cu 7-6 după penaltyuri, pe Brighton. După 90 de minute a fost 0-0, scor cu care s-au încheiat și prelungirile. În finala de pe 3 iunie, formația lui Ten Hag va întâlni Manchester City.
LONDON, ENGLAND - APRIL 23: Bruno Fernandes of Manchester United during the Emirates FA Cup Semi Final between Brighton & Hove Albion and Manchester United at Wembley Stadium on April 23, 2023 in London, England. (Photo by James Williamson - AMA/Getty Ima
Credit imagine: Eurosport
Eliminată din UEFA Europa League, în faza sferturilor, după înfrângerea de la Sevilla, 0-3, United a rămas să lupte doar pe frontul intern, acolo unde la finalul acestui sezon ar putea să își pună în vitrină Cupa Angliei, unde a ajuns până în faza semifinalelor.
Erik ten Hag a încercat să obțină un nou trofeu la cârma "Diavolilor roșii", după Cupa Ligii cucerită la începutul anului, dar până la punctul final el și elevii săi au mai avut două opriri: prima Brighton, adversara din careul de ași.
Cu o zi în urmă, Manchester City se calificase deja în ultimul act al competiției, după victoria cu 3-0 de pe Wembley în fața celor de la Sheffield United, grație hat-trick-ului izbutit de Riyad Mahrez.
Confruntarea de pe Wembley a început sub semnul echilibrului, iar De Gea a fost întrebuințat prima dată în minutul 7 al duelului, atunci când s-a opus șutului lui Mac Allister, având o paradă uriașă.
Tot Brighton a fost echipa mai periculoasă a primelor minute, Julio Enciso încercând să înscrie din apropiere, dar mingea a trecut pe lângă bară. Același Enciso a mai amenințat o dată buturile lui De Gea, fără modificări însă pe tabelă, la capătul primei jumătăți de oră.
Manchester United a început să conteze în atac abia spre finalul primei părți. Casemiro l-a găsit perfect pe Bruno Fernandes, însă acesta nu a nimerit ținta și a rămas 0-0. Christian Eriksen a ieșit și el la rampă în minutele adiționale ale primei părți, dar Sanchez a intervenit la momentul oportun, iar la cabine s-a mers cu egalitate albă.
CITEȘTE ȘI:
Manchester City - Manchester United, finala Cupei Angliei
Începutul reprizei secunde a început cu Brighton mai periculoasă, forțând în câteva rânduri deschiderea de scor. Tot Julio Enciso a trecut pe lângă gol, după aproape o oră de joc. Welbeck a încercat și el să își ducă echipa în avantaj, dar din apropiere a dat puțin pe lângă.
Cele două echipe s-au anihilat reciproc, părând că vor să împingă întâlnirea în prelungiri. Așa s-a și întâmplat, întrucât niciuna dintre ele nu a găsit drumul spre gol în timpul regulamentar de joc, iar partida a ajuns în prelungiri.
Dincolo de cele 90 de minute regulamentare am asistat la o luptă surdă la mijlocul terenului, singura ocazie care merită menționată venind de la Macel Sabitzer, în minutul 98. Acesta a trimis din poziție bună, cu capul, pe lângă poarta lui Sanchez.
Calificarea în finala FA Cup s-a decis la loteria loviturilor de la 11 metri, unde primii 10 executanți de penaltyuri și-au păstrat nervii și au trimis în plasă. S-a ajuns la a 7-a serie de penaltyuri, unde Solly March a trimis mult peste poartă. Calificarea "diavolilor" a stat în gheata lui Lindelof, care a executat perfect și și-a calificat echipa în ultimul act al Cupei Angliei, unde United are șansa să câștige al 13-lea trofeu.
Pentru a treia oară în istorie, Manchester United a ajuns atât în finala Cupei Ligii, cât și în finala Cupei Angliei în același sezon. S-a mai întâmplat așa în 1982-1983 și 1993-1994.
Brighton - Manchester United | Echipele de start
Manchester City - Manchester United este, așadar, marea finală a Cupei Angliei. Disputa va avea loc pe 3 iunie, pe Wembley.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo