Sezonul lui Chelsea, compromis? Enzo Maresca a oferit verdictul, după eliminarea din Cupa Angliei

Chelsea a fost eliminată în runda a 4-a din Cupa Angliei de Brighton, la capătul unei înfruntări încheiate cu scorul de 2-1 pentru "pescăruși", care au revenit de la 0-1. După meci, Enzo Maresca, tehnicianul albaștrilor, s-a declarat dezamăgit de rezultatul obținut de elevii săi, însă se menține încrezător cu privire la soarta sezonului aflat în desfășurare.

Enzo Maresca, antrenorul lui Chelsea

Credit imagine: Getty Images

Chelsea ratează încă o șansă de a cuceri un trofeu în acest sezon, în urma eliminării suferite ieri în FA Cup, pe terenul celor de la Brighton, scor 1-2. Elevii lui Enzo Maresca au condus încă din minutul 5, atunci când Cole Palmer a provocat autogolul portarului Verbruggen, însă nu au reușit să mențină acest rezultat și, implicit, să bifeze prezența în optimile de finală ale Cupei Angliei.
Rutter a egalat pentru gazde în minutul 12, urmând ca tot el să ofere pasa decisivă la golul lui Kaoru Mitoma, venit în repriza secundă, care s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta calificării.
La capătul înfruntării, Enzo Maresca, antrenorul italian al trupei de pe Stamford Bridge, nu și-a ascuns dezamăgirea, dar a ținut să precizeze faptul că sezonul nu este compromis: echipa sa va continua lupta pe două fronturi importante (Premier League și Conference League).
Citește și:

chelsea continuă lupta în premier league și conference league, după eliminarea din fa cup

"Să fim eliminați din FA Cup este o dezamăgire, fără dubiu. Dacă este ceva pozitiv de luat în acest moment, este faptul că ne putem concentra pe Premier League și Conference League. Să sperăm că ne putem continua parcursul acolo (n.r. în Conference)", a declarat tehnicianul, la finalul partidei cu Brighton.
În prezent, gruparea londoneză este în grafic pentru obținerea unui loc de Champions League. După 24 de etape scurse din campionatul englez, Chelsea este pe poziția a patra, cu 43 de puncte, la două lungimi peste Manchester City și Newcastle, ocupantele locurilor 5 și 6, care duc în Europa League, respectiv Conference League.
În cazul în care lucrurile vor căpăta o turnură mai puțin plăcută, elevii lui Enzo Maresca mai au șansa de a fi prezenți sezonul viitor în Europa League, a doua cea mai valoroasă competiție europeană inter-cluburi, dacă vor reuși să cucerească trofeul Conference anul acesta.
Albaștrii de pe Stamford Bridge sunt favoriți clari să se impună, valoarea clubului englez fiind semnificativ mai mare față de cea a adversarelor rămase în cursă. De asemenea, introducerea lui Cole Palmer pe lista pentru partidele eliminatorii din UECL se poate dovedi decisivă în perspectiva câștigării competiției.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo