Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

TOP 10 cei mai scumpi jucători de fotbal de la Jocurile Olimpice. Cum stă România?

Cristian Mihală

Publicat 20/07/2021 la 11:01 GMT+3

Jocurile Olimpice îşi au ceremonia de deschidere vineri, 23 iulie, însă competiţia de fotbal începe încă de mâine, în direct pe Eurosport. Vor fi o mulţime de jucători foarte bine cotaţi la Tokyo, iar noi am alcătuit un top al acestora.

Mikel Oyarzabal of Spain celebrates his goal with his team-mates Dani Olmo and Fabian Ruiz during the 2019 UEFA U-21 Semi-Final match between Spain and France at Mapei Stadium - Citta' del Tricolore on June 27, 2019 in Reggio nell'Emilia, Italy

Credit imagine: Getty Images

Deşi Euro 2020 abia s-a încheiat, iubitorii fotbalului vor avea în următoarele două săptămâni şi jumătate ocazia să urmărească mulţi jucători tineri, la Jocurile Olimpice. Marele star e fără îndoială Dani Alves, cel mai titrat jucător din istorie, dar veteranul brazilian va fi înconjurat de o mulţime de viitoare mari vedete ale fotbalului. Cel mai promiţător pare Pedri, cel mai bun tânăr de la Euro, care e comparat de experţi cu Xavi şi Iniesta.

Top 10 cei mai scumpi jucători de la Jocurile Olimpice

1. Pedri - Barcelona/Spania - 80 de milioane €
2. Mikel Oyarzabal Real Sociedad/Spania - 70 de milioane €
3. Franck Kessie - Milan/Coasta de Fildeş - 55 milioane €
3. Richarlison - Everton/Brazilia - 55 milioane €
5. Dani Olmo - Leipzig/Spania - 50 milioane €
5. Pau Torres - Villarreal/Spaia - 50 milioane €
7. Diego Carlos - Sevilla/Brazilia - 45 milioane €
8. Carlos Soler - Valencia/Spania - 40 milioane €
9. Mikel Merino - Real Sociedad/Spania - 40 milioane €
10. Douglas Luiz - Aston Villa/Brazilia - 35 milioane €
Specialiştii vorbesc de 5 mari favorite - Brazilia, Franţa, Germania, Spania şi Argentina -, dar "Furia Roja" pare să fie, cel puţin pe hârtie, cu un pas înaintea tuturor. Mulţi dintre fotbaliştii care au fost la Euro - doi dintre titluari Unai Simon şi Pedri - vor fi în lotul ibericilor, care însumează jucători în valoare de 563 de milioane de euro. Nu mai puţin de 12 jucători sunt cotaţi la mai mult de 20 de milioane de euro: Unai Simon (20), Eric Garcia (20), Pau Torres (50), Zubimendi (20), Pedri (80), Carlos Soler (40), Dani Ceballos (27), Cucurella (20), Dani Olmo (50), Oyarzabal (70), Bryan Gil (30) şi Asensio (35).
În total, la Tokyo, vor fi prezenţi fotbalişti în valoare de 1,7 miliarde de euro.

România are şanse bune să facă o figură frumoasă la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Lotul României este cotat la 18,35 milioane de euro, iar cel mai scump fotbalist al lui Rădoi este Tudor Băluţă (2 milioane de euro). Fotbalistul lui Brighton este secondat de Andrei Ciobanu şi Marius Marin, ambii cotaţi la 1,5 milioane de euro. Alţi 5 fotbalişti tricolori depăşesc valoarea de 1 milion de euro (Radu Boboc, Virgil Ghiţă, Andrei Chindriş, Florin Ştefan şi Alexandru Dobre).
Primul meci va fi foarte important. Va fi unul de adaptare din toate punctele de vedere: teren, climă etc. Pentru încrederea noastră este foarte important să începem cu dreptul. Acum începe o altă pvoeste. Nu am venit să fim prezenți după nu știu cât timp la Olimpiadă. Am venit să facem rezultate. Atmosfera este excelentă aici, în cadrul echipei. Cu toții ne-am adaptat foarte bine. Suntem împreună peste tot, iar asta contează foarte mult în vederea obținerii unor rezultate foarte bune. Suntem pregătiți să reprezentăm România! | Tudor Băluță, înainte de JO.
România e favorita grupei (evoluăm alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras) şi are a 7-a şansă să câştige trofeul, potrivit bookmakerilor. Totuşi, Rădoi nu va avea toţi jucătorii pe care i-a dorit la dispoziţie, cluburile din Liga 1 fiind extrem de reticente în a ceda fotbaliştii la lot.
Dacă va trece de faza grupelor, România va juca în sferturi - în funcţie de locul ocupat-, cu ocupanta poziţiei 1 sau 2 din grupa A (una dintre Japonia, Africa de Sud, Mexic și Franța). Ca atare, e foarte important să ne câştigăm grupa, pentru a evita Franţa, marea favorită a grupei.
Într-o confruntare cu Japonia, Africa de Sud sau Mexic, tricolorii ar pleca având şanse bune, astfel că drumul spre semifinale pare unul destul de deschis. În penultimul act, însă, am întâlni una dintre Spania, Argentina, Brazilia sau Germania, iar misiunea devine una aproape imposibilă.
România s-a calificat la turneul final al Jocurilor Olimpice grație performanței realizate în 2019, când sub conducerea lui Mirel Rădoi, echipa națională sub 21 de ani a ajuns în semifinalele EURO U21, pierzând în fața Germaniei la capătul unui parcurs entuziasmant.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Honduras - România
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo