Egipt, calificare cu emoții în sferturile Cupei Africii! Salah mai lipsește cel puțin o săptămână de la Liverpool

Egipt a obținut cu greu victoria în fața Beninului, în optimile Cupei Africii pe Națiuni. Cele două echipe s-au aflat la egalitate la capătul celor 90 de minute, iar golurile decisive s-au marcat în prelungiri, Salah stabilind scorul final la 3-1.

Arne Slot: "Am avut cea mai frumoasă vacanță".

Sursa video: Eurosport

Benin s-a ținut foarte bine în fața Egiptului timp de o repriză și jumătate. Favorită certă pentru calificarea în sferturi, formația lui Mohamed Salah a dat lovitura în meciul de la Agadir, în minutul 69, printr-o execuție uluitoare a lui Marwan Attia care a înscris de la 20 de metri.
Totuși, selecționata Beninului a continuat să insiste și a reușit să trimită meciul în prelungiri cu golul egalizator din minutul 83. Faza a pornit de la o degajare greșită a portarului El-Shenawy. Mingea a ajuns în flancul drept, de unde centrarea a fost deviată, iar portarul egiptean a scos in-extremis. Totuși, mingea împinsă în fața porții a fost pusă în plasă de Jodel Dossou.
Egiptenii și-au impus jocul în prelungiri și au marcat repede, prin Yasser Ibrahim pentru a potoli entuziasmul adversarilor. Fundașul central a marcat cu o lovitură de cap de la 11 metri, care a căzut în vinclul porții lui Dandjinou.

Salah și Egipt continuă drumul spre trofeu

Emoțiile au fost risipite total în al 4-lea minut al prelungirilor, prin vedeta Mohamed Salah. Benin a avut un corner la ultima fază, dar acesta s-a transformat într-un contraatac al "faraonilor", care a fost finalizat cu exteriorul, de la peste 20 de metri, portarul advers fiind ieșit, de "regele egiptean" de pe Anfield.
Astfel, Egiptul își continuă drumul spre al 8-lea titlu continental din istorie. Salah își conduce echipa spre finala de la Rabat, iar următorul obstacol va fi reprezentat de câștigătoarea dintre Coasta de Fildeș și Burkina Faso, meci care se joacă mâine, 6 ianuarie.
În urma acestui rezultat, Liverpool va trebui să mai aștepte cel puțin o săptămână pentru revenirea lui Salah în lot. Meciul din sferturi se va disputa abia sâmbătă. Dacă Egipt ajunge până în finală, Salah ar putea reveni la club abia pentru meciul cu Marseille, din Liga Campionilor, de pe 21 ianuarie.
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo