Tragedie în fotbal! Un jucător a fost lovit de fulger pe teren și a murit pe loc
Eurosport on GoogleUn eveniment tragic a avut loc marți în Thailanda, unde fotbalistul Safwan Awae, legitimat la Yala FC, formație din liga a treia, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un fulger în timpul unui meci amical.
Safwan Awae a fost lovit de fulger și a murit pe teren. Foto: Twitter.
Credit imagine: Getty Images
Incidentul s-a petrecut în plină partidă, pe fondul unei furtuni puternice. După descărcarea electrică, Awae s-a prăbușit pe teren, iar unul dintre colegii săi a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor. În apropierea gazonului se aflau numeroși spectatori, care au asistat neputincioși la tragedie.
Potrivit informațiilor The Sun, furtuna a afectat provincia Narathiwat, o zonă din sudul Thailandei cunoscută pentru frecvența fenomenelor meteo extreme. În urma furtunii, mai mulți jucători au suferit răni.
Federația de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul sportivului: "Un jucător de fotbal și-a pierdut viața după ce a fost lovit de fulger în timpul unui meci disputat în Thailanda. Transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și clubului în aceste momente de mare durere."
Safwan Awae ajunsese la Yala FC în această vară, după ce evoluase pentru Pattani FC, echipă alături de care contribuise la promovarea în liga secundă thailandeză.
Citește și:
- Leo Messi, dublă de senzație și record în tricoul lui Inter Miami! Argentinianul a devenit cel mai bun marcator din istoria Leagues Cup
- Anunțul făcut de FIFA, după ședința ținută în spatele ușilor închise, la Rabat: "S-au făcut erori"
- PSG și Arsenal, înfrângeri șoc în amicale! Campioana Europei, spulberată de o divizionară secundă
Safwan Awae a fost lovit de fulger și a murit pe teren
Alți 12 jucători au suferit arsuri sau alte răni în urma descărcării electrice, printre aceștia aflându-se și fotbalistul malaezian Alif Ezzahan Zulkifli, în vârstă de 22 de ani.
Șeful poliției, Thun Sirikhunt, a confirmat ulterior că extrema thailandeză Safwan Awae a murit din cauza rănilor suferite, iar meciul a fost abandonat.
Sirikhunt a declarat: "Deși echipa medicală de urgență a depus toate eforturile pentru a-i salva viața, victima a decedat din cauza rănilor grave suferite în urma incidentului."
Drama readuce în atenție necesitatea respectării protocoalelor de siguranță atunci când competițiile sportive se desfășoară în condiții meteo periculoase. În multe țări, meciurile sunt suspendate imediat ce există risc de descărcări electrice.
Un exemplu recent a fost înregistrat la Cupa Mondială, unde partida dintre Franța și Irak din faza grupelor a fost întreruptă pentru mai bine de două ore. Decizia a fost luată în baza protocolului aplicat în Statele Unite, care prevede oprirea jocului dacă este detectat un fulger pe o rază de aproximativ 13 kilometri în jurul stadionului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)