Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fatih Terim și-a pierdut răbdarea cu Moruțan! Presa turcă scrie că românul ar urma să fie împrumutat

Nicu Savin

Actualizat 23/09/2021 la 12:07 GMT+3

Olimpiu Moruțan a făcut un pas uriaș în această vară, semnând cu Galatasaray, dar prestațiile sale din acest start de sezon nu au convins, iar presa turcă scrie că mijlocașul se află pe lista fotbaliștilor care vor fi împrumutați în iarnă.

Olimpiu Moruțan (Galatasaray)

Credit imagine: Eurosport

Olimpiu Moruțan a primit destule șanse de când a ajuns la Galatasaray, însă evoluțiile mijlocașului român nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor decât pe alocuri. În unele partide, Moruțan a avut câteva sclipiri care îi atestă talentul, dar per total nu a convins, neputându-și ajuta echipa să obțină rezultate mai bune în acest start de sezon.
În ultimul meci jucat de Galata, în deplasare cu Konyaspor, Moruțan a fost introdus la pauză, când echipa sa era condusă cu 2-0, dar prestația sa a fost ștearsă, meciul terminându-se 3-0 pentru gazde.
În presa turcă au apărut informații că Fatih Terim și-a pierdut răbdarea cu mai mulți tineri din echipă, printre care și Olimpiu Moruțan, și clubul de pe Bosfor se gândește serios să-l împrumute pe mijlocaș în pauza din iarnă. Oarecum paradoxal, Moruțan ar putea ajunge într-un campionat mai bine cotat decât cel al Turciei, Belgia sau Olanda fiind printre posibilele destinații ale românului.
"A început să se vorbească despre câțiva jucători tineri, că ar urma să fie împrumutațiîn iarnă pentru a juca mai mult și a-și crește nivelul. Printre aceștia se află și Olimpiu Moruțan, pentru care s-au plătit 5,7 milioane de €. Terim ar vrea să-l trimită într-un campionat în care tinerii se dezvoltă foarte bine, precum cel al Belgiei sau Olandei.", notează turcii de la fotospor.com.
Citește și:

Brentford - Liverpool va fi sâmbătă de la ora 19.30 pe Eurosport 1

Galatasaray, cel mai slab start de sezon din ultimii 32 de ani

Galatasaray a început sezonul cu 2 victorii, dar apoi formația lui Fatih Terim a uitat să mai câștige pe plan intern. 2 remize și 2 înfrângeri a înregistrat gruparea Cimbom în ultimele 4 partide, având doar 8 puncte și clasându-se abia pe locul 11 în SuperLig.
Acest bilanț este cel mai slab pentru Galata din 1989 încoace, în acel sezon echipa având doar 6 puncte după primele 6 etape de campionat. Chiar dacă în cupele europene lucrurile merg bine, Galata câștigând primul meci din grupele Europa League, 1-0 acasă cu Lazio, vicecampioana Turciei are nevoie urgentă de rezultate bune în campionat, unde se află deja la 6 puncte distanță de liderul Beșiktaș.
Unul dintre motivele pentru care Galata nu a convins în acest start de sezon este și faptul că jucătorii transferați în această vară nu s-au adaptat foarte bine. Printre aceștia se numără și românii Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan, iar următoarele meciuri vor fi cruciale pentru cei doi. Dacă vor să devină jucători de bază ai echipei, trebuie să confirme urgent, altfel sunt șanse mari să fie împrumutați sau trecuți pe linie moartă, deoarece la un asemenea club nimeni nu are răbdare cu jucătorii pe care s-au plătit sume importante.
Pentru Galatasaray urmeaă un meci de campionat, acasă cu Goztepe, o formație aflată și ea într-o formă slabă (5 puncte în 6 etape), după care echipa lui Terim se va deplasa în Franța, pentru duelul cu Olympique Marseille din etapa a 2-a a grupelor Europa League.
Programul meciurilor din Premier League în etapa a 6-a
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo