Eurosport
Cel mai scurt și mai amar debut în fotbal! Japonezul Nakajima eliminat după doar 20 de secunde
De
Publicat 18/09/2022 la 10:30 GMT+3
Internaționalul japonez Shoya Nakajima a debutat la noua sa echipă, Antalyaspor. A rămas pe teren doar 20 de secunde, primind cartonașul roșu pentru o intrare periculoasă. Reacția mamei sale care filma momentul, în tribună!
Shoya Nakajima
Credit imagine: Facebook
Shoya Nakajima (28 de ani), internaționalul japonez transferat în ultima perioadă de mercato de Antalyaspor de la FC Porto, a debutat sâmbătă în prima ligă din Turcia, în tricoul noii sale echipe. 
Purtând numărul 22 pe spate, Shoya l-a înlocuit pe Ghacha. Era minutul 58:12. Mijlocașul ofensiv a rezistat pe teren doar 20 de secunde. La prima fază, Nakajima a avut o intrare dură asupra norvegianului Jonas Svensson. Centralul i-a acordat în primă fază doar cartonașul galben, însă, după ce a revăzut faultul, a revenit asupra deciziei și l-a trimis la vestiare.
Scorul era 1-0 pentru oaspeți, care deschiseseră scorul în chiar primul minut de joc!
"Cel mai scurt și mai amar debut în fotbal", a titrat Marca, spaniolii spunând că e cu adevărat un record să reziști pe teren doar 20 de secunde! 
Mama sa și-a acoperit fața și a început să plângă
Familia lui Nakajima venise special de la Tokyo pentru a asista la debutul internaționalului japonez. Mama fotbalistului a filmat momentul cu telefonul mobil. În momentul în care Shoya a văzut cartonașul roșu, dezamăgirea se putea citi pe fețele niponilor. 
Camerele de luat vederi au surprins momentele. Mama lui Nakajima și-a acoperit fața cu o batistă și a început să plângă! 
Antalyaspor a avut doi jucători eliminați în partida cu Adana Demirspor, din etapa cu numărul 7 din SuperLig. Oaspeții au văzut și ei odată cartonașul roșu. Meciul s-a încheiat cu o victorie clară, a celor de la adana, 3-0. 
/origin-imgresizer.eurosport.com/2018/02/25/2281766-47534110-2560-1440.jpg)
Shoya Nakajima
Credit imagine: Getty Images
20 de meciuri pentru Porto, cotă de piață de 3 milioane
Shoya Nakajima a ajuns pentru prima data în Europa la Portimonsense, în 2017, împrumut de la echipa japoneză FC Tokyo. În 2019, Al-Duhail (Qatar) a plătit 35 de milioane de euro pentru transferul japonezului de la Portimonense (Portugalia).
Au urmat trei sezoane la FC Porto, acolo unde a adunat doar 20 de meciuri, fără să reușească vreun gol. În această vară, Antalyaspor l-a transferat definitive pe japonezul de 28 de ani, cel cotat la 3 milioane de euro conform transfermarkt. 
La naționala Japoniei, Nakajima are 19 selecții și 5 goluri. 
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo