Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România - Germania Euro U21 | Gafa care i-a salvat postul de titular unui adversar al tricolorilor

Cristian Mihală

Actualizat 29/03/2021 la 12:32 GMT+3

România - Germania Euro U21 | Finn Dahmen, portarul nemților în primele două partide la turneul final din Ungaria și Slovenia, va fi între buturi și împotriva noastră. Paradoxal, gafa din partida cu Olanda i-a asigurat postul de titular.

Germania, la Euro U21

Credit imagine: Eurosport

Înainte de Campionatul European, Stefan Kuntz, selecționerul nemților a dezvăluit că îi va roti pe cei doi portari care se luptă pentru postul de titular, Finn Dahmen și Lennart Grill. Primul a apărat însă și în partida cu Olanda, după ce jucase din primul minut cu Ungaria. Bild.de anunță că staff-ul tehnic plănuise inițial ca Grill să primească șanse în partida contra tricolorilor, dar în mod ironic, gafa lui Finn Dahmen, din partida cu batavii, i-a salvat acestuia postul.
Astfel, pentru ca goalkeeperul să nu se simtă pedepsit, selecționerul a decis ca acesta să apere din primul minut și marți, contra României. De altfel, Kuntz a lăsat asta de înțeles de la conferința de presă de după confruntarea contra Olandei.
"Tinerilor jucători le este permis să facă greșeli, ar trebui să crească odată cu greșelile. Nu îi voi alunga pentru o simplă eroare", a spus selecționerul Germaniei.

România - Germania Euro U21 | Finn Dahmen are susținerea tuturor

Bild.de susține că Finn Dahmen are toată susținerea vestiarului. "Imediat după fluierul final împotriva Olandei, Dahmen a fost îmbrățișat de toată lumea. Un semn important: coeziunea este la cel mai înalt nivel!", notează sursa citată.
Lukas Nmecha, atacantul naționalei U21 a Germaniei (care a evoluat la toate echipele de tineret ale Angliei înainte să aleagă panzerele) a vorbit pentru sportbuzzer.de și a dezvăluit la rândul lui că se așteaptă ca Finn să înceapă din primul minut marți.
"Este cu siguranță corect ca Finn să revină în poartă împotriva României. Asta arată că toți avem încredere în el", a subliniat atacantul de 22 de ani, care evoluează pentru Anderlecht.
România și Germania au 4 puncte după primele două meciuri din grupă. Un succes marți (partida e de la ora 19:00) e sinonimă cu obținerea biletelor pentru sferturi, dar și un 2-2 sau un egal mai mare garantează prezența între primele 8, independent de rezultatul confruntării Olanda - Ungaria.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo