Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pitu și Petrila, optimiști înaintea debutului la EURO U21! "Nu joacă sumele, suntem egali"

Bianca Dumitru

Publicat 19/06/2023 la 22:22 GMT+3

Echipa națională U21 a României se pregătește pentru debutul în grupele Campionatului European U21 din această vară, turneu găzduit de țara noastră și de Georgia. Înaintea meciului cu Spania, Alexi Pitu și Claudiu Petrila au vorbit despre atmosfera din cadrul lotului și despre obiectivele echipei.

România U21

Credit imagine: facebook

Echipa națională U21 a României le va înfrunta în următoarele zile pe Croația, Ucraina și Spania în grupa B de la Campionatul European de tineret 2023, turneu final găzduit de țara noastră și de Georgia.
Înaintea debutului tricolorilor mici la EURO U21, Alexi Pitu și Claudiu Petrila au prefațat duelurile de la București, vorbind despre starea jucătorilor din lotul lui Emil Săndoi.
Alexi Pitu a declarat, luni, în cantonamentul de la Mogoșoaia, că pentru selecționata U21 a României este mai bine că întâlnește cel mai greu adversar din grupa de la Campionatul European de tineret, Spania, în primul meci, pentru că adversarii nu cunosc ritmul competiției.
"Normal că sunt emoții, avem un turneu final în față, un turneu greu, cu echipe puternice. Dar cred că trebuie să lăsăm emoțiile deoparte la primul meci și să facem un joc bun. Nu ne gândim la rezultatele din 2019, ne gândim să facem un meci cât mai bun, mai ales cu Spania, pentru că este cel mai important meci, după părerea mea, și după să încercăm să ajungem cât mai departe.
Cred că e mai bine că întâlnim Spania în primul meci, pentru că nici ei nu știu ritmul competiției, nici noi, cred că va fi o tatonare, așa... Sper să îi prindem și să câștigăm acest meci. Începutul de meci cred că îl aștept cel mai mult, să fluiere arbitrul și să dăm tot ce avem mai bun pentru a face rezultate bune", a declarat Pitu.
Mijlocașul care evoluează în al doilea eșalon francez, la Girondins de Bordeaux, speră ca naționala U21 a României să beneficieze de suportul cât mai multor fani:
"Simțim încredere din partea oamenilor. Peste tot pe unde am fost ne-au susținut. Sperăm să vină în număr cât mai mare la stadion. Avem nevoie de susținerea lor, sperăm să vină și să ne împingă de la spate."
Pitu consideră că participarea la Campionatul European reprezintă o bună oportunitate pentru tinerii jucători de a-și etala calitățile.
"Este prima experiență la un Campionat European, cred că este o scenă foarte importantă pentru a ne etala calitățile și sper să o facem foarte bine, pentru că avem o echipă foarte bună.
Sunt sigur că vor veni mulți impresari care să ne urmărească, dar noi nu jucăm pentru asta, jucăm pentru noi. Asta este o a doua parte, sperăm să avem multe realizări", a mai adăugat Pitu, citat de Agerpres.
Cât de departe ajunge naționala României la EURO U21?
Citește și:

Petrila, optimist înainte de EURO U21

La rândul său, Claudiu Petrila s-a arătat optimist cu privire la forța echipei U21 a României, spunând că speră ca tricolorii mici să se ridice la nivelul așteptărilor fanilor.
Atacantul a adăugat că nu se teme de niciun adversar și că nu simte vreun complex de inferioritate în fața rivalilor mult mai bine cotați și le-a transmis fanilor că îi așteaptă în număr cât mai mare în tribune.
"Sunt câteva emoții, dar cred că totul va trece după primul meci, sperăm ca în meciul cu Spania să facem o primă impresie foarte bună. Grupa este grea, nu cred că mai este vreo echipă ușoară la acest nivel, toate au jucători buni prin Europa, vor fi meciuri foarte grele, dar sperăm să ne ridicăm la așteptări.
Va fi un sentiment foarte frumos, încă nu am fost până acum la niciun Euro, e prima dată când merg, sper să fac față și să joc cât mai bine. E foarte frumos că e acasă, dar o presiune în plus în fața suporterilor noștri. Sperăm să vină cât mai mulți să ne încurajeze.
Ar trebui să însemne totul turneul acesta pentru noi. E un moment foarte important în viața noastră, pentru viitorul nostru, și e un pas foarte important.
Ne pregătim pentru jocuri grele, nu pentru un anumit jucător. Nu joacă sumele. Suntem egali. Important este cât de mult ne dorim să facem ceva", a spus Claudiu Petrila.

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU EURO U21

PORTARI: Ștefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);
FUNDAȘI: Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Alexandru Pantea (FCSB), Andrei Borza (Farul Constanța);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Constantin Grameni (Farul Constanța), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanța);
ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).

PROGRAMUL GRUPEI B LA EURO U21

Miercuri, 21 iunie
  • 19:00 Ucraina – Croația (Stadionul Giulești, București)
  • 21:45 România – Spania (Stadionul Ghencea, București)
Sâmbătă, 24 iunie
  • 19:00 România – Ucraina (Stadionul Ghencea, București)
  • 21:45 Spania – Croația (Stadionul Giulești, București)
Marți, 27 iunie
  • 21:45 Croația – România (Stadionul Ghencea, București)
  • 21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giulești, București)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo