Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cine este Inter Club d'Escaldes, adversara lui CFR Cluj din turul 2 preliminar Conference League

Alex Masgras

Publicat 14/07/2022 la 07:32 GMT+3

CFR Cluj va juca în turul 2 preliminar din Conference League contra celor de la Inter Club d'Escaldes, după ce campioana României a fost eliminată de Pyunik Erevan în turul 1 UEFA Champions League.

Sursă foto: contul de Twitter Inter Club d'Escaldes

Credit imagine: Eurosport

CFR Cluj a fost eliminată seara trecută din preliminariile UEFA Champions League de Pyunik Erevan. În primul tur din UCL, echipa lui Dan Petrescu a pierdut la loviturile de departajare dubla manșă contra campioanei Armeniei, după 0-0 în Armenia și 1-1 (2-2 după 120 de minute) la Cluj.
Drept urmare, campioana României a fost retrogradată direct în preliminariile Conference League, în urma rezultatului de miercuri seară, ceea ce înseamnă că va juca în turul 2 preliminar al celei mai noi competiții UEFA.
Citește și:

Inter Club d'Escaldes, adversara lui CFR Cluj din Conference League

În turul 2 preliminar din Conference League, CFR Cluj o va întâlni pe Inter Club d'Escaldes, campioana din Andorra.
Clubul a luat naștere în 1991, fiind membră fondatoare a Primera Divisio, prima ligă de fotbal din Andorra. Inter Club a jucat acolo în fiecare an până în 2015, atunci când a retrogradat în premieră. După două sezoane petrecute în liga secundă, Inter Club a revenit în Primera Divisio în mai 2017.
Inter Club d'Escaldes a câștigat ultimele trei campionate din Andorra, primul său titlu fiind obținut în 2020. Aceasta mai are și o Cupă, câștigată tot în 2020.
În urma obținerii titlului în Andorra, Inter Club d'Escaldes a jucat în premieră în Europa. Campioana din Andorra trebuie să joace meciuri de calificare pentru preliminariile UEFA Champions League, iar anul acesta a jucat deja două astfel de partide, în luna iunie.
În primul meci a trecut de La Fiorita din San Marino, scor 2-1, dar a fost învinsă în al doilea meci de Vikngur Reykjavik din Islanda, scor 1-2, astfel încât va evolua și ea în turul 2 preliminar Conference League.
Seara trecută, staff-ul tehnic al celor de la Inter Club a urmărit cu mare atenție partida dintre CFR Cluj și Pyunik Erevan:
În ceea ce privește lotul echipei din Andorra, acesta este cotat la 2,6 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Din lotul echipei, care este format aproape în totalitate de jucători din Spania și Andorra, face parte și Raul Feher, un jucător român, născut la Zalău, dar care a evoluat în toată cariera sa numai în Andorra și în ligile inferioare din Spania.
Primul meci al dublei din turul 2 preliminar Conference League contra celor de la Inter Club d'Escaldes va avea loc la Cluj, pe 21 iulie, în timp ce returul se va disputa pe 28 iulie, în Andorra.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo