Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dică a plecat de la FCSB cu doar două zile înainte de meciul cu West Ham! Cine va sta joi pe bancă

Nicu Savin

Actualizat 01/11/2022 la 11:11 GMT+2

FCSB a rămas fără antrenor cu numai două zile înaintea duelului cu West Ham United din Conference League. Dică a cedat presiunilor conducerii și a decis să plece, iar la meciul de joi rolul său va fi preluat de Mihai Pintilii.

Nicolae Dică (FCSB)

Credit imagine: facebook

FCSB este prima echipă din România care va avea deja al 3-lea antrenor în acest sezon. Toni Petrea a plecat după eșecul cu Rapid din etapa a 2-a și a fost înlocuit de Nicolae Dică, dar acesta și-a dat demisia în această dimineață.
Înfrângerea cu U Cluj din prima etapă a returului sezonului regular, scor 1-2, a stârnit un val de critici la adresa antrenorului din partea conducerii. Tehnicianul a fost practic invitat să demisioneze, iar acesta a înțeles că nu mai este dorit și a decis să plece.
Anunțul vine cu doar două zile înaintea meciului cu West Ham United, ultimul din Conference League pentru FCSB. Ilie Poenaru ar fi marele favorit să preia echipa, dar dacă mutarea nu se va produce la timp, Mihai Pintilii va sta pe bancă la meciul de joi seara, anunță gsp.ro. Fostul mijlocaș este omul de casă al celor de la FCSB și a mai îndeplinit funcția de interimar și în trecut. După meciul cu West Ham, FCSB va avea de jucat derby-ul cu Rapid, dar sunt șanse mari ca până atunci să fie deja numit un nou antrenor.

Nicolae Dică, mandat ratat la FCSB

Nicolae Dică și-a încheiat într-un mod nedorit a doua sa aventură pe banca FCSB-ului. Venit cu ambiții mari, tehnicianul de 42 de ani lasă în urmă un singur aspect pozitiv: calificarea echipei în grupele Conference League. Totuși, rezultatele ulterioare, în special eșecurile drastice din duelurile cu Silkeborg, vor rămâne o pată pe CV-ul său.
Dică și-a terminat al doilea mandat la gruparea din Berceni cu un bilanț de 9 victorii, 7 egaluri și 7 înfrângeri. Antrenorul de 42 de ani lasă echipa pe locul 7 în SuperLiga, la 3 puncte distanță de ultimul loc care duce în play-off, ocupat de Petrolul, cu mențiunea că FCSB are două meciuri în minus față de ploieșteni.
După meciul cu U Cluj, Dică și-a criticat dur jucătorii, iar la conferința de presă a dat de înțeles că el va fi cel care va plăti pentru rezultatele slabe.
"Sunt supărat, sunt dezamăgit, facem greșeli foarte mari. Ok, eu sunt de vină. Dacă eu sunt de vină, vom vedea ce se va întâmpla. Întotdeauna antrenorul este de vină. Când nu e nimeni de vină, doar antrenorul e. Când lucrurile nu merg sau apare o înfrângere, este antrenorul de vină. Când se câștigă, e valoarea jucătorilor. Antrenorul trebuie să plătească întotdeauna. Atunci când lucrurile nu merg, totul e negru", a declarat Dică, la conferința de presă, potrivit DigiSport.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo