Farul - Flora 3-0 | Marinarii navighează cu succes spre play-off-ul Conference League și e la 90 de minute de calificare

Farul s-a impus cu 3-0 în această seară în manșa tur a celui de-al treilea tur preliminar din Conference League și este favorită la calificarea în play-off-ul competiției înaintea returului programat peste o săptămână.

Farul Constanța

Credit imagine: Getty Images

Farul Constanța, campioana României, este la 90 de minute distanță de play-off-ul Conference League, după succesul obținut în această seară.
În manșa tur a celui de-al treilea tur preliminar din Conference, trupa de la malul mării s-a impus cu 3-0, pe teren propriu, în fața celor de la Flora Tallinn.
Hagi i-a titularizat pe Alibec și Budescu în atacul marinarilor, iar cei doi și-au trecut numele pe lista marcatorilor, ducându-și echipa mai aproape de calificare. Diogo Queirós a fost cel care a marcat ultimul gol, ducând tabela la 3-0.
Dobrogenii au început mai bine jocul și au ratat prima ocazie în minutul 2, prin Mazilu, servit perfect de Budescu. Până la pauză, ambele echipe au încercat să miște tabela, dar la cabine s-a intrat la egalitate, 0-0.
Imediat după întoarcerea de la cabine, Farul a trecut în față pe tabela de marcaj. Denis Alibec a șutat spectaculos la colțul lung, fără probleme pentru portarul oaspeților.
Elevii lui Gică Hagi au continuat să preseze și să încerce cel de-al doilea gol, care până la urmă a venit.
În minutul 79, Denis Alibec și-a încercat șutul, dar Grunvald a respins insuficient, doar până la Budescu, care nu a iertat și a marcat pentru echipa sa, ducând scorul la 2-0.
În minutul 5 de prelungiri, Diogo Queirós a stabilit scorul final al întâlnirii, 3-0, iar Farul ia o opțiune serioasă la calificare.
Partida de la malul mării s-a terminat cu victoria campioanei României, 3-0, care pleacă cu prima șansă la calificarea în play-off-ul Conference League.
Meciul retur este programat săptămâna viitoare, joi, 17 august, de la ora 18:00.
Dacă va avansa în play-off, Farul va întâlni echipa învinsă dintre HJK Helsinki (Finlanda) și FK Qarabag (Azerbaidjan). Astăzi, în prima manșă, azerii s-au impus cu 2-1 pe teren propriu. Golurile gazdelor au fost semnate de Leandro Andrade (55) și Juninho (85), în timp ce pentru HJK Helsinki a marcat Anthony Olusanya (77).
CITEȘTE ȘI:

Farul - Flora 3-0, echipele de start

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo