Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Un jucător de speriat!" Reacția presei din Scoția după prestația bună a lui Ianis Hagi

Bianca Dumitru

Publicat 23/09/2021 la 14:54 GMT+3

Ianis Hagi a revenit în echipa lui Steven Gerrard în meciul din Cupa Ligii cu Livingston și a avut nevoie de numai trei minute pentru a-și pune amprenta în jocul lui Rangers. Românul a fost lăudat după meci de jurnaliștii din Scoția.

Ianis Hagi (Rangers)

Credit imagine: Twitter

Ianis Hagi a trecut cu bine peste perioada dificilă pe care a traversat-o în ultimele săptămâni. Românul a fost infectat cu Covid-19 în timpul precedentei acțiuni a echipei naționale și a fost nevoit să stea în carantină, ratând ultimele 3 jocuri ale celor de la Rangers. Fotbalistul a revenit în această săptămână în Scoția, începând pe banca de rezerve meciul cu Livingston din sferturile de finală ale Cupei Ligii.
Revenit în Scoția, Ianis a început ca rezervă partida din sferturile Cupei Ligii, pe care Rangers a disputat-o miercuri seară cu Livingston. Hagi a fost introdus pe teren încă din primul minut al reprizei secunde, iar schimbarea s-a văzut imediat în echipa lui Steven Gerrard. În minutul 48, românul a driblat un adversar și l-a servit ideal pe Roofe, care a deschis scorul. Rangers a câștigat meciul cu scorul de 2-0, celălalt gol fiind marcat de Morelos, în minutul 63.
După duelul din Cupa Ligii, Ianis Hagi a fost lăudat de jurnaliștii publicației Rangers Review, care s-au arătat impresionați de evoluția românului. Britanicii i-au dedicat un articol întreg mijlocașului de 22 de ani, pe care îl consideră un fotbalist elegant.
"Numele său este sinonim cu eleganța fotbalului. În timp ce Ianis se străduiește să imite realizările legendarului său tată, Gheorghe, și să poarte o întregă națiune pe umerii săi, el a arătat deja o capacitate de a produce o magie similară la Rangers.
La începutul carierei la Rangers, el a intrat într-un meci cu Braga din Europa League când echipa sa era condusă cu scorul de 0-2 și era complet copleșită. Ce s-a întâmplat apoi este deja parte din folclorul Ibrox. Stadionul a tremurat sub greutatea a 50 de mii de suflete ce dansau pe acorduri românești. A înscris două goluri în victoria obținută de Rangers cu 3-2.
Tatăl său a urmărit mândru, cu sclipiri în ochi și emoționat de speranța că tânărul poate deveni al doilea Hagi care va intra în fotbalul european ca o furtună.
Gerrard era disperat să găsească o sclipire de creativitate, iar Hagi nu a pierdut timpul și a plusat cu o energie care s-a simțit de pe gazon până în tribune și înapoi. Imediat ce a intrat pe teren, Ianis a atacat, având obiectivul și intenția unui om care avea să schimbe meciul. În doar două minute, el a fost implicat în multe faze de joc.
Când Kemar Roofe l-a găsit la marginea careului, a avut un singur lucru în minte, să treacă de James Penrice și să trimită balonul înapoi. Hagi nu a fost binecuvântat cu o viteză uimitoare, dar este puternic și suficient de mobil încât să devină un jucător de speriat. Cu o fentă și-a creat spațiu de pătrundere și centrarea sa a fost suficient de precisă încât Roofe să înscrie", au scris cei de la Rangers Review.

Mesajul transmis de Ianis Hagi

După victoria din Cupa Ligii, Ianis Hagi a vorbit pentru Rangers TV, punctând care sunt obiectivele sale după revenirea în lotul lui Steven Gerrard.
"Sunt fericit că m-am întors pe teren. Au fost două săptămâni foarte grele din punct de vedere psihic, departe de fotbal, departe de fani. Sunt bucuros că am jucat 45 de minute, mi-am ajutat echipa și ne-am calificat în semifinale.
Jucăm aproape toate meciurile împotriva unor echipe care se apără jos, trebuie doar să găsim calea către primul gol. Ar fi minunat dacă am marca în primele minute. Jucăm în competiții diferite, niveluri de dificultate diferite, trebuie să ne adaptăm, de aia jucăm la Rangers.
Îmi doresc foarte mult un trofeu la începutul sezonului, să avem o creștere de moral. Avem ceva de demonstrat, știm ce s-a întâmplat sezonul trecut. Vrem să cucerim trofeul", a declarat Ianis Hagi.
Pentru Rangers urmează sâmbătă, de la ora 17:00, duelul cu Dundee FC, din a șaptea etapă a campionatului din Scoția. Ulterior, joi, de la ora 19:45, echipa lui Ianis Hagi va juca pe terenul celor de la Sparta Praga, formație la care este legitimat Florin Niță, în a doua etapă a grupelor Europa League.
Program meciuri Premier League etapa 6, Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo