Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Urnele pentru preliminariile Mondialului din 2022: Ce adversare preferă Mirel Rădoi

Irina Aldea

Publicat 27/11/2020 la 16:22 GMT+2

România își află pe 7 decembrie adversarele din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. Naționala condusă de Mirel Rădoi a prins ultimul loc din urna a doua.

Mirel Rădoi

Credit imagine: Getty Images

Federația Română de Fotbal (FRF) a prezentat azi, cu 9 zile înainte de tragere, urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial din 2022, tragere care va avea loc pe 7 decembrie. Prima reprezentativă a României a prins la limită ultimul loc din urna a doua.
De altfel, Mirel Rădoi și-a ales grupa în care consideră că poate să se califice la Campionatul Mondial de Fotbal. Selecționerul visează să își ia revanșa și în fața Islandei, echipă care ne-a blocat drumul spre Campionatul European: "Cea mai bună grupă ar fi cea din care ne putem califica. Oricum fugi de una și dai de alta. Cu orice vom juca, va trebui să dăm tot ce putem. Aș spune Danemarca din prima urnă valorică.
Dacă nu ne calificăm, o să ziceți că mi-am ales grupa, am căzut cum am vrut și tot nu am reușit (n.r. zâmbind). Apoi ar fi Islanda din urna a treia, poate fi revanșa pentru noi. Luxemburg din urna a patra și apoi Andorra din urna a cincea. Nu contează dacă va fi grupă de cinci sau de șase echipe, nu cred că are mare importanță", a spus Mirel Rădoi pentru Digi Sport.

Cum arată urnele valorice pentru tragerea la sorţi a preliminariilor CM 2022

URNA 1
Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Danemarca, Germania, Țările de Jos
URNA 2
Elveția, Țara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, ROMÂNIA
URNA 3
Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoția, Grecia, Finlanda
URNA 4
Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg
URNA 5
Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra
URNA 6
Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino
Câștigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2022, ocupantele locurilor secunde vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele 3 țări europene calificate. Campionatul Mondial din 2022 va avea loc în Qatar.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo