Eurosport
#VOCE Chivu la Inter Primavera și nivelul campionatelor de juniori din Europa
De
Publicat 07/03/2024 la 10:00 GMT+2
Fostul mare internațional român s-a bucurat de încrederea italienilor atunci când a fost ales antrenor la echipa de tineret a lui Inter, iar acesta nu dezamăgește și face o treabă foarte bună, fiind propus în câteva rânduri și la echipa mare a nerazzurilor.
Cristi Chivu
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Teo Drăghici
Zece ani se împlinesc luna aceasta de când Chiviu și-a pus ghetele în cui și și-a încheiat o carieră superbă, încununată cu cel mai mare trofeu la nivel inter-cluburi, UEFA Champions League.
O carieră în care a jucat alături de nume uriașe, a fost antrenat de un monument ca Mourinho, din care însă au lipsit performanțele la echipa națională, dar asta nu îi ia din merite (vezi cazul colegului lui Chivu din perioada Ajax, unicul Zlatan Ibrahimovic).
Din acel moment, tangențele lui Chivu cu România au fost destul de firave, acesta rămânând în Italia pentru se pregăti cu privire la viitorul său, cariera de antrenor. A făcut școala de antrenori în "cizmă", iar din 2018 activează la echipele de juniori ale clubului, avansând de-a lungul anilor, acum fiind la echipa de tineret, U19, cu care a reușit să câștige campionatul în 2022, la primul său an pe banca interiștilor junioi.
Acum, echipa lui Chivu merge "brici", iar Inter Primavera se gândește la un nou titlu de capmpioană, având un avans de șase puncte față de urmăritoarea, AS Roma. În UEFA Youth League, acesta a fost eliminat în 16-imile competiției de Olympiacos, dar cu toate acestea, munca românului este foarte apreciată de conducerea lui Inter.
Contractul lui se încheie, însă, în această vară și se pare că va fi foarte greu ca oficialii lui Inter să îl facă să rămână, asta pentru că ziarele italiene anunță interesul mai multor echipe din Italia și din Europa, astfel că pasul către o echipă de seniori este iminent în această vară.
Citește și:
Tottenham lider... dar la juniori
În întrecerea dedicată celor mai talentați juniori ale echipelor din Premier League, Tottenham este liderul la zi, ceea ce nu poate fi decât o veste bună pentru Ange Postecoglu, care poate aduce la prima echipă tineri de calitate, obișnuiți cu presiunea și cu lupta pentru primele locuri. La fel ca la seniori, Tottenham U21 încearcă să câștige primul titlu de campioană și să oprească hegemonia de trei ani a lui Manchester City.
Premier League 2 este un campionat dur, cu un nivel foarte bun așa cum este de părere toată lumea, dar care a produs două paradoxuri în fotbalul românesc: Cătălin Cîrjan și Alex Pașcanu. Amândoi au performat excelent în întrecerile de juniori din Anglia, dar când au fost transferați în România pentru a prinde mai multe minute, aceștia au eșuat și nu au făcut față nivelului din SuperLigă.
Cel mai recent exemplu este Cîrjan, cel care a fost adus la Rapid cu "surle și trâmbițe" de la echipa de tineret a lui Arsenal, acolo unde era titular și permanent în vizorul lui Mikel Arteta pentru a fi luat la prima echipă, cu care a și făcut câteva antrenamente.
Ajuns în Giulești în această vară, Cîrjan nu a reușit să se impună în primul 11, iar acesta și-a pierdut treptat locul în prima echipă, fără să mai fie nici măcar o opțiune pentru regula U21, în ultimele șapte meciuri, fiind rezervă neutilizată.
De partea cealaltă, Pașcanu "venea pe cai mari" după Europeanul de tineret și se anunța un produs promițator de export al fotbalului românesc, mai ales că era titluar incontestabil la echipa de tineret a lui Leicester, pentru care a jucat 54 de partide. Europeanul din Italia a prilejuit și plecarea acestuia de la Leicester la o destinație cel puțin surprinzătoare, CFR Cluj.
La echipa din Ardeal fotbalistul nu a reușit să se adapteze deloc, astfel că a rezistat doar 6 luni, fiind împrumutat apoi la Voluntari pentru a doua jumătate a sezonului, de unde a plecat în divizia secundă în Spania, acolo unde, paradoxal, s-a adaptat foarte repede și a devenit un jucător de bază la echipele la care a activat.
Este foarte interesată problema acestor jucători tineri, crescuți afară, care au probleme de adaptare la campionatul nostru, iar toată această situație ridică o întrebare: este cu adevărat nivelul întrecerii autohtone atât de scăzut?
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo