Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-au stabilit semifinalele de la Campionatul Mondial de Fotbal feminin! Franța, eliminată

Romeo Ene

Actualizat 12/08/2023 la 16:47 GMT+3

Astăzi au avut loc ultimele două sferturi ale Campionatului Mondial de Fotbal Feminin. Ieri, Spania a trecut de Olanda, scor 2-1, iar Suedia a învins-o pe Japonia, scor 2-1. Astăzi, Australia a învins-o pe Franța după loviturile de departajare, iar Anglia a trecut de Columbia, scor 2-1.

England's Alessia Russo and Lauren Hemp and Catalina Perez during the FIFA Women's World Cup

Credit imagine: Getty Images

În primul meci al zilei, Australia pornea cu șansa a doua în fața Franței. În optimi, echipa din Australia trecuse de Danemarca, scor 2-0. De cealaltă parte, Franța o învinsese pe Maroc, scor 4-0. După un meci terminat la egalitate, 0-0, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. S-au executat nu mai puțin de 20 de penalty-uri, iar Australia a învins. Bacha, Perisset, Dali și Becho au ratat pentru Franța, care a ratat calificarea în semifinale. Cortnee Vine a transformat penalty-ul care i-a asigurat Australiei calificarea. Australia s-a calificat pentru prima dată în istorie în semifinale. De cealaltă parte, este a treia oară la rând când Franța este eliminată înainte de semifinale.
În celălalt meci, Anglia a trecut de Columbia, după un meci complicat pentru englezoaice. Columbiencele au deschis scorul în minutul 44, prin Leicy Santos, însă Lauren Hemp a egalat în al 7-lea minut de prelungire al primei reprize. Alessia Russo a făcut 2-1 pentru Anglia în minutul 63, stabilind scorul final. S-a terminat 2-1 pentru Anglia, care va avea o misiune complicată în semifinale, împotriva Australiei. Este a treia oară la rând când Anglia ajunge în semifinalele acestei competiții.

Ediție inedită a Campionatului Mondial de Fotbal Feminin

Spania - Suedia și Australia - Anglia sunt semifinalele de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin. În 2023 competiția este găzduită pentru prima dată de două țări, Australia și Noua Zeelandă. Competiția se va termina pe 20 august. Un număr record de 32 de țări a participat la acest turneu final, după modificările făcute de FIFA. În trecut, la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin au participat de cele mai multe ori doar 24 de naționale, astfel că numărul din această ediție reprezintă o premieră pentru sportul "rege".
CITEȘTE ȘI:
Dacă ne raportăm la numărul de orașe în care se vor juca partidele, Cupa Mondială se desfășoară în cinci orașe din Australia (Adelaide, Brisbane, Melbourne, Sydney și Perth) și alte patru din Noua Zeelandă (Auckland, Dunedin, Hamilton, Wellington). Finala mică are loc pe 19 august, iar finala mare pe 20.

Semifinalele

  • Marți, 15 august
  • Semifinala 1: Spania - Suedia
  • Miercuri, 16 august
  • Semifinala 2: Australia - Anglia
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo