Surpriză colosală în preliminariile Campionatul Mondial din 2026! O țară cu puțin peste 500.000 de locuitori, ca și calificată

Naționala Capului Verde, o țară cu puțin peste 500.000 de locuitori, este aproape de prima calificare din istorie la Campionatul Mondial din 2026, după ce a învins în această seară mult mai galonata națională a Camerunului, scor 1-0. Micuța reprezentativă a arhipelagului din Atlantic are nevoie de o victorie în ultimele două etape, iar programul e mai mai mult decât avantajos.

Bîrligea, interviu emoționant despre cum l-a ajutat sensibilitatea să devină un jucător mai bun

Sursa video: Eurosport

Campionatul Mondial din 2026 va alinia la start pentru prima dată în istorie 48 de echipe, iar decizia FIFA le oferă șansa multor echipe mai mici să se califice la competiția supremă din fotbal. Preliminariile se apropie de final și 18 formații și-au asigurat deja prezența la turneul final de anul viitor, iar la orizont sunt câteva surprize.
De departe, cea mai mare ar putea fi calificarea Capului Verde, care e foarte probabilă. Naționala fostei colonii portugheze din Oceanul Atlantic a avut o campanie de vis până acum, iar cu două etape înainte de final este pe primul loc în grupa D din preliminariile de pe continentul african, iar păstrarea poziției pare o formalitate.
În această seară, Capul Verde a obținut o victorie uriașă contra mult mai galonatei naționale a Camerunului, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 54 de Dailon Rocha Livramento, un jucător care evoluează la Casa Pia, în Portugalia.

Capul Verde, la un pas de calificarea la Campionatul Mondial din 2026

Pentru "lei neîmblânziți" au fost pe teren oameni ca Andre Onana (Man United; probabil va ajunge la Trabszonspor), Jackson Tchatchoua (Wolverhampton), Bryan Mbeumo (Man United), Carlos Baleba (Brighton) sau Frank Anguissa (Napoli), dar aceștia nu au reușit să scoată nici măcar un egal, astfel că au nevoie de o minune pentru a mai termina pe primul loc în grupă.
Înaintea ultimelor două etape, Capul Verde e lider, cu 19 puncte, urmată de Camerun (15 puncte) și Libia (14 puncte), în timp ce Angola, Mauritius și Eswatini nu mai contează în calculele calificării. În runda următoare, Capul Verde va juca în deplasare cu Libia, iar o victorie ar însemna calificarea pentru prima dată în istorie la Cupa Mondială. Reprezentativa Arhipelagului din Atlantic (Capul Verde e formată din 10 insule vulcanice, situate la aproximativ 570 km vest de coasta de vest a Africii) va păstra șanse mari de calificare chiar și cu un eșec, deoarece în ultimul meci va juca acasă cu Eswatini, formație care în primele 8 meciuri a adunat doar două puncte și pe care a învins-o în deplasare cu 2-0.
Așadar, Capul Verde este foarte aproape de o performanță colosală. Cu o populație de puțin peste 500.000 de locuitori, țara din Atlantic ar deveni a doua cea mai mică din istorie care joacă la un Campionat Mondial, după Islanda, care a participat la ediția din 2018, în Rusia. Insula din nordul Europei are o populație de puțin peste 400.000 de locuitori.
Naționala Capului Verde se bazează pe mulți jucători care evoluează în Portugalia, dar nu toți în prima ligă. Cel mai valoros fotbalist din lot este Kevin Lenini (cotat la 5 milioane de euro), care joacă în Rusia, la Krasnodar. SuperLiga României dă și ea un jucător de bază în naționala Capului Verde. Este vorba despre Joao Paulo, care a fost integralist în victoria istorică împotriva Camerunului.
Insulele au aparținut Portugaliei timp de peste 500 de ani și și-au dobândit independența în mod pașnic, în 1975. Naționala de fotbal a jucat primul meci în 1978 și a obținut afilierea la FIFA abia în 1982. Calificarea la Campionatul Mondial ar fi o surpriză uriașă, în condițiile în care reprezentativa din Atlantic a jucat doar de 4 ori până acum la Cupa Africii, obținând cel mai bun rezultat la ediția precedentă, în 2023, când a ajuns până în sferturi (a mai atins acea fază și la prima participare, în 2013, dar atunci după grupe urmau direct sferturile, iar acum există și optimi, deoarece s-a mărit numărul de participante).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo