EXCLUSIV | Amalia Lică a scris istorie pentru România, dar nu se poate antrena corespunzător! "Se pare că se fac presiuni din partea cealaltă"
Amalia Lică a scris istorie, reușind să obțină argintul în proba de măciuci din cadrul Campionatelor Mondiale. Această medalie a fost prima câștigată de România după o pauză de trei decenii, iar așteptările de la sportiva de 16 ani sunt acum uriașe. Totuși, ea nu se poate antrena corespunzător, dezvăluirea fiind făcută de Irina Deleanu, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică.
Amalia Lică
Credit imagine: Getty Images
Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică s-au desfășurat între 20 și 24 august la Rio de Janeiro, iar România a fost reprezentată de două sportive, Amalia Lică și Andreea Verdeș.
Amalia Lică a impresionat la doar 16 ani. Aceasta s-a calificat atât în finala de la individual compus, cât și în ultimul act de la măciuci. La individual compus a înregistrat o performanță bună, locul 17, cu un total de 107.500 (27.950 la cerc, 28.050 la minge, 25.000 la măciuci și 26.500 la panglică).
Duminică seara a urmat finala de la măciuci, unde Amalia Lică a avut o prestație uluitoare. La prima sa prezență la Mondialele de senioare, gimnasta de 16 ani a fost depășită numai de campioana olimpică Darja Varfolomeev.
Aceasta este cea mai mare performanță românească la această disciplină din ultimii 33 de ani. Ultima medalie cucerită la Mondialele de senioare a fost cea a Irinei Deleanu, care a fost de acord să ofere o reacție pentru Eurosport.
Amalia Lică nu este lăsată să se antreneze în mod corespunzător
Pe lângă faptul că înaintea Amaliei Lică era ultima româncă medaliată la Campionatele Mondiale, Irina Deleanu este în acest moment președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică și a contribuit din plin la rezultatul obținut duminică de tânăra sportivă.
Totuși, deși Amalia a scris istorie pentru România și are toate șansele să obțină o medalie la Jocurile Olimpice din 2028, ea nu se va putea antrena corespunzător, dezvăluirea fiind făcută de Irina Deleanu.
Practic, președinta Federației a făcut toate demersurile necesare pentru ca Amalia să se poată antrena într-o sală cu o înălțime corespunzătoare și la ore care îi permite să facă acest lucru, având în vedere că urmează să înceapă anul școlar, dar până acum nu a primit un răspuns pozitiv, sala fiind ocupată de o entitate care s-ar putea pregăti și în alte locuri.
"Visul ei este să ajungă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles și eu sunt foarte îngrijorată pentru faptul că nu putem să îi oferim Amaliei condiții proprii de lucru, la ore mă refer.
Noi avem o sală închirată, în care Amalia s-a pregătit de trei ani, și până acum puteam sta de la 8 dimineața la 8 seara. Stăteam până era antrenamentul gata, nu ora de antrenament. Asta este foarte important în orice sport, dar mai ales la ritmică, care este un sport de detaliu, complex, nu putem să plecăm când e gata ora pe ceas.
De când a fost închiriată unei alte entități, care face gimnastică de antrenament, pilates și dansuri și ce mai fac copilașii aceia, Amalia trebuie să iasă în fiecare zi la ora 18:00 din sală.
Acum a fost cum a fost, că a fost vacanță și am chemat-o mai repede la antrenament, dar din toamnă începe școala din nou, are program școlar de la 08:00 la 14:00 și vin din celălalt capăt al orașului la sala de antrenament și ajunge în jur de ora 15:00–15:30 la sală, iar la ora 18:00 trebuie să iasă din sală, ori orele ei necesare de antrenament sunt între șapte și opt ore.
Am încercat toate demersurile: i-am scris primului ministru, i-am scris ministrului sportului, președintelui ANS-ului, am scris la COSR. Se pare că se fac presiuni din partea cealaltă, a entității respective.
Acolo se face business. Federația are închiriată sala de dimineață, de la 9, până seara, la 18, și plătește o sumă considerabilă, plătim în jur de 10.000 de euro pe lună pentru a închiria sala aceea.
Cu toate că plătim suma cea mai mare din tot contextul de închiriere, nu am putut alege intervalul orar, ceea ce mi se pare foarte dubios, dar, mă rog.
Sigur, proprietarii sălii au dreptul să aleagă pe cine vor, dar aici e vorba de o federație de interes național, iar sala este a RA-APPS-ului, care este de interes național. Entitatea cealaltă este entitate privată.
Dansurile s-ar putea face în oricare altă sală, nu într-o sală înaltă, în care gimnastele aruncă cu obiecte. O voi lua de la capăt cu demersurile, am să îi scriu din nou domnului prim-ministru, la RA-APPS, să regândească programul de lucru.
Amalia nu se oprește aici! Amalia are un vis: să ajungă la Jocurile Olimpice la Los Angeles.
Demersurile le-am făcut începând cu luna iunie, am făcut și după Cupa Mondială de la Cluj, unde au fost 38 de țări. N-am niciun răspuns. Am vrut să intru în audiență la primul-ministru, dar știu că este foarte ocupat cu problemele țării, ceea ce este normal, dar am recurs la această soluție pentru că nu am rezolvat până la dânsul.
Vorbim totuși de o vicecampioană mondială!", a declarat Irina Deleanu pentru Eurosport.
Întrebată despre cum a trăit performanța senzațională a Amaliei, Irina Deleanu a avut un discurs entuziasmant și speră la o medalie obținută de tânăra sportivă la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice.
"Multe emoții, multe lacrimi și multe îmbrățișări! Parcă am cuprins Pământul în brațe, este un rezultat neașteptat, a fost o surpriză extrem de plăcută. Ne-a propulsat în Galaxie rezultatul acesta, din toate punctele de vedere.
Este argint mondial, a venit după 33 de ani o medalie valoroasă la senioare. Amalia Lică promitea încă din juniorat, are cinci titluri europene la junioare și o titlu de vicecampioană mondială, ea venea cu un palmares impresionant.
Deși se spune că junioratul nu seamănă cu senioratul, ceea ce știm, totuși ea a confirmat încă din primul an la senioare, ceea ce este miraculos! Fără cuvinte, nici nu știu dacă reușesc să găsesc cuvintele potrivite pentru a manifesta bucuria și extazul
Amalia ne-a surprins pe toți cu acest rezultat și clar că sperăm la o medalie olimpică, avem trei ani de pregătire și sigur va crește în valoare. Sănătoasă să fie, că în rest ne ocupăm noi de toate", a spus Irina Deleanu.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)