17 ani și un singur nume. Moștenirea lăsată de Cristina Neagu handbalului românesc, în momentul retragerii

Cristina Neagu nu va mai îmbrăca tricoul naționalei României, anunț făcut chiar de ea după revenirea în țară de la Mondialul de Handbal. Cristina a jucat doar câteva minute în Danemarca, cu Germania, mergând accidentată la turneul final, iar la revenirea în țară a oferit un amplu interviu, în care a vorbit despre ceea ce speră că lasă în urma sa, la finalul acestui capitol.

Cristina Neagu

Credit imagine: Getty Images

Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională a României după Campionatul Mondial de Handbal Feminin care a avut loc în această lună. Tricolorele au cedat meciul crucial, cu Germania, singurul în care a jucat și Cristina Neagu, care a făcut deplasarea cu probleme de sănătate.
Chiar dacă a sperat până în utlima clipă că se va putea recupera și va fi aptă la turneul final, Neagu nu a putut intra deloc pe teren la jocurile din faza inițială, singurele minute în care a evoluat fiind în jocul cu Germania, când România a avut partida în mână, dar a cedat inexplicabil în repriza a doua.
Fără șanse la sferturi, Florentin Pera nu a mai inclus-o pe Neagu în lot pentru ultimele două meciuri, așa că minutele din partida cu Germania rămân ultimele la echipa națională pentru cea care a fost cea mai bună handbalistă a României în aproape ultimele decenii.
Neagu anunțase încă de acum ceva vreme că se va retrage după Jocurile Olimpice de la vară, dar, cum România nu a reușit să ajungă nici măcar la turneul preolimpic, interul legitimat la CSM București își ia adio de la tricolorul sub care a evoluat cu atât de multă pasiune în ultimii 17 ani.
La revenirea în țară, Neagu a oferit un amplu interviu, în care a vorbit despre mai multe subiecte, inclusiv despre ultimele sale minute la națională, ratarea obiectivului, retragerea și moștenirea pe care o lasă acestui sport.

Mesaj impresionant transmis de Cristina Neagu, în momentul retragerii de la națională

"Ce mi-ar plăcea să las în urmă, dacă aș putea să las ceva, ar fi curajul, ar fi asumarea responsabilității, ar fi foamea de rezultat, ambiția, spiritul de luptă.
Astea mi-ar plăcea să rămână, pentru că eu consider că de fiecare dată când am mers la echipa națională am încercat să insuflu lucrul ăsta colegelor mele: să dăm tot ce avem mai bun de fiecare dată, indiferent de rezultat.
Să avem această foame de rezultat, această ambiție, această dorință de a face performanță, de a demonstra tuturor că România merită să fie în primele locuri.
Eu întotdeauna am pornit cu gândul ăsta. La fiecare turneu final, în mintea mea a fost: noi trebuie să jucăm pentru medalii. Nu pentru locul 8, nu pentru locul 10, nu pentru locul 12. Adică eu asta am vrut și am crezut în lucrul ăsta. De fiecare dată", a spus Cristina Neagu, în interviul oferit pentru Lead.ro.
Neagu a câştigat două medalii de bronz cu echipa naţională a României, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.
A fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii de către IHF de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, al cărui golgheter a fost.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo