CSM București și Gloria Bistrița și-au aflat adversarele din Liga Campionilor! Programul în 2026
Noua ediție a Ligii Campionilor va începe peste aproximativ o lună și jumătate, iar România va avea din nou două reprezentante: CSM București și Gloria Bistrița. Recent au fost stabilite cele două grupe și programul competiției.
Logo-ul Ligii Campionilor
Credit imagine: Imago
CSM București și Gloria Bistrița, cele două reprezentante ale României în Liga Campionilor la handbal feminin, au ambiții mari în sezonul ce stă să înceapă. "Tigroaicele" au ajuns până în Final Four-ul ediției precedente, obținând ulterior locul al 3-lea, în vreme ce gruparea din Ardeal a câștigat titlul de campioană în Liga Florilor, iar în stagiunea 2025/2026 a fost una dintre revelațiile competiției continentale, avansând până în sferturi.
CSM București va face parte din Grupa A, unde se află echipe precum Brest, cea pe care a învins-o în duelul pentru locul al 3-lea, Esbjerg, de care a trecut în sferturi, dar și Ferencvaros sau Krim. De partea cealaltă, Gloria Bistrița va avea o misiune mai dificilă, urmând să se dueleze cu deținătoarea titlului Metz și cu finalista Gyor.
Componența grupelor și programul în 2026
CSM București își va începe aventura în deplasare, pe 5 septembrie, de la ora 17:00, când o va întâlni pe Krim, echipă care nu a trecut de faza grupelor în sezonul precedent. Prima partidă a "tigroaicelor" pe teren propriu va avea loc pe 12 septembrie, de la ora 17:00, contra celor de la Buducnost, o altă formație care nu a avansat în fazele superioare.
Gloria Bistrița, la fel ca CSM București, va debuta pe teren străin. Pe 6 septembrie, de la ora 15:00, campioana României va da peste HSG Blomberg-Lippe, cea care a câștigat primul titlu din istorie în Germania la finalul sezonului trecut. Pentru ardelence va urma o nouă deplasare, la Metz, iar prima dispută de "acasă" va avea loc pe 20 septembrie, contra danezelor de la Odense.
- Grupa A: CSM București, Esbjerg, Ferencvaros, Brest, Krim, Borussia Dortmund, Sola, Buducnost.
- Grupa B: Metz, Gyor, Odense, Podravka, Storhamar, HSG Blomberg-Lippe, NFH.
Programul celor de la CSM București în 2026:
- Krim - CSM București - 5 septembrie, ora 17:00
- CSM București - Buducnost - 12 septembrie, ora 17:00
- Borussia Dortmund - CSM București - 19 septembrie, ora 17:00
- Ferencvaros - CSM București - 3 octombrie, ora 17:00
- CSM București - Esbjerg - 11 octombrie, ora 17:00
- CSM București - Sola – 18 octombrie, ora 17:00
- Brest - CSM București, 7 noiembrie, ora 19:00
- CSM București - Brest - 15 noiembrie, ora 17:00
Programul Gloriei Bistrița în 2026:
- HSG Blomberg-Lippe - Gloria Bistrița - 6 septembrie, ora 15:00
- Metz - Gloria Bistrița - 13 septembrie, ora 17:00
- Gloria Bistrița - Odense - 20 septembrie, ora 17:00
- Gyor - Gloria Bistrița - 3 octombrie, ora 19:00
- NFH - Gloria Bistrița - 10 octombrie, ora 17:00
- Gloria Bistrița - Storhamar - 17 octombrie, ora 17:00
- Gloria Bistrița - Podravka - 8 noiembrie, ora 17:00
- Podravka - Gloria Bistrița - 14 noiembrie, ora 19:00
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)