Buricea se apără, după ce a compromis total calificarea României în detrimentul Turciei: "Exprimarea mea a fost o idioțenie"

România a pierdut incredibil calificarea în barajul cu Norvegia, pentru Mondialul de handbal, iar acest lucru i se datorează în mare parte selecționerului George Buricea. Tehnicianul a părut că nu știe regulamentul, în finalul partidei cu Turcia, însă s-a apărat și a încercat să explice că discursul avut a fost unul nefericit.

George Buricea

Credit imagine: Facebook

După 37-32 în tur, tricolorii aveau de îndeplinit o simplă formalitate în manșa a doua, disputată aseară, la Buzău. Cu siguranță că mulți dintre handbaliști se gândeau deja la barajul cu Norvegia, o formație mult mai valoroasă decât modesta Turcia.
Dar, cumva, băieții lui Buricea au reușit să dea cu piciorul avansului de 5 goluri luat în tur, în fața unui adversar mult mai slab. Haosul total din partida de duminică a fost ilustrat cel mai bine de George Buricea, care, cu 40 de secunde rămase din joc, a cerut time-out.
În mod incredibil, selecționerul le-a cerut jucătorilor să țină cât mai mult de minge, să încerce să conserve rezultatul și să joace până la pasiv, el dându-le de înțeles elevilor săi că România se va califica datorită golurilor marcate în deplasare. Total fals! Dacă scorul ar fi rămas 31-36, s-ar fi trecut la aruncările de la șapte metri!
Astfel, tricolorii au ținut de minge cât de mult au putut, au pierdut-o când mai erau 9 secunde, iar Turcia a marcat pe contraatac. Oaspeții s-au impus cu 37-31 și, cu scorul general de 69-68, au eliminat România de o manieră neverosimilă.

Buricea încearcă să explice inexplicabilul, după ce Turcia ne-a bătut acasă la 6 goluri

Pus de toți la zid pentru ceea ce s-a întâmplat aseară, Buricea a încercat să se apere, explicând că știa foarte bine regulamentul, doar că modul în care le-a transmis tricolorilor planul tactic pentru ultimele secunde a fost unul nefericit, jucătorii înțelegând că avantajul avut e suficient.
"În primul și în primul rând vreau să vorbesc despre time-out, pentru că într-adevăr m-am exprimat greșit. Dar a fost doar o exprimare nefericită, nu pentru că noi nu am fi știut regulamentul. Scenariul calificării era cunoscut în vestiar. Chiar și când am revenit după pauză, antrenorul federal (n.r. Răzvan Udriștioiu) ne-a repetat același lucru, dacă este egal la general la final, vor fi lovituri de la 7 metri. Nu se punea problema să nu știm regulamentul.
Exprimarea mea a fost o idioțenie, pentru că eram frustrat și nervos de tot ce s-a întâmplat în timpul meciului. Am avut un joc oribil, multe ratări, apărare zero, repriză zero. Dar toată lumea știa ce avem de făcut, de aceea nimeni nici nu m-a contrazis. Le-am zis băieților să stăm până la final în atac, să nu terminăm acțiunea mai devreme. Să finalizăm în ultimele secunde, să nu le mai dăm adversarilor șansa să mai aibă un atac. Să rămânem până în ultimele 4-5 secunde, să dăm șut, iar dacă e gol, super, te califici. Dacă nu, măcar mai ai 7 metri în buzunar.", a spus Buricea pentru We Love Sport.
Regulamentul nu s-a schimbat ieri. Este de câțiva ani așa… Eu, cu CSM Constanța, m-am calificat în grupele European League la Granollers la 7 metri, fiind aceeași situație, scor egal la general după două manșe, nu au contat golurile mai multe înscrise în deplasare. Deci nu a fost nicio noutate | George Buricea.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo