Fericire uriașă în tabăra României, după debutul entuziasmant de la Campionatul european de handbal: "Nu pot să descriu"
De Nicu Savin
Publicat 29/11/2024 la 22:09 GMT+2
România s-a impus cu 29-28 contra Cehiei, în primul meci al grupei B de la Campionatul European de handbal, iar fericirea este la cote maxime în tabăra tricoloră. Alexandra Dindiligan a avut un discurs foarte emoționant, spunând că nu poate descrie în cuvinte ceea ce simte după acest succes, obținut după o revenire de poveste.
Alexandra Dindiligan (Sursa foto: Facebook Federația Română de handbal)
Credit imagine: Facebook
România a debutat cu o victorie fantastică la Campionatul European de handbal feminin, care se desfășoară în Austria, Elveția și Ungaria. Tricolorele au câștigat cu 29-28 în fața Cehiei, după ce în prima repriză au fost conduse și la 6 goluri diferență. Lipsa de experiență a multor jucătoare nu a contat pe finalul de meci, când echipa condusă de Florentin Pera a arătat o mare tărie de caracter și odată ce a intrat în avantaj nu a mai cedat.
Această victorie a României nu prea era anunțată de nimic, ținând cont de tinerețea lotului și de faptul că tricolorele au înregistrat multe eșecuri drastice în meciurile de pregătire, astfel că fericirea e cu atât mai mare. Alexandra Dindiligan a oferit prima reacție din tabăra noastră, iar discursul său emoționant arată cât de mult înseamnă acest succes.
"În primul rând vreau să-mi felicit echipa. Am arătat un spirit puternic, sunt mândră de coechipierele mele. Am început foarte slab acest meci, dar am luptat mult să revenim. Adversarele noastre au avut un portar foarte bun (n.r. Novotna), în special în duelurile 1 la 1.
Sperăm să ne îmbunătățin la acest capitol în următoarele partide. Sunt foarte fericită, nu pot să descriu în cuvinte. Sper să o ținem din victorie în victorie, îmi doresc foarte mult să ieșim din grupâ. Mulțumesc tuturor suporterilor care au fost alături de noi în număr foarte mare", a spus Dindiligan, citată de digisport.ro.
România - Cehia 29-28, la Campionatul European de handbal | Tricolorele s-au impus, deși au avut "un zid de netrecut" în față
Victoria obținută de România este cu atât mai savuroasă cu cât fetele noastre au învins o echipă care a avut un portar "
"în forma vieții", lucru remarcat și de site-ul oficial al EHF. Sabrina Novotna a terminat partida cu un procentaj de 44,44% la mingile apărate, unul uriaș pentru un asemenea nivel. Portarul Cehiei a avut 20 de intervenții salvatoare, din 45 de aruncări cadrate ale jucătoarelor noastre. Pe bună dreptate, Novotna a fost declarată cea mai bună jucătoare a meciului.
"în forma vieții", lucru remarcat și de site-ul oficial al EHF. Sabrina Novotna a terminat partida cu un procentaj de 44,44% la mingile apărate, unul uriaș pentru un asemenea nivel. Portarul Cehiei a avut 20 de intervenții salvatoare, din 45 de aruncări cadrate ale jucătoarelor noastre. Pe bună dreptate, Novotna a fost declarată cea mai bună jucătoare a meciului.
Ca o comparație, Bianca Curmenț a făcut și ea un meci foarte bun, dar a avut un procentaj de "doar" 25,93% (7 parade, din 27 de șuturi cadrate ale adversarelor). În poarta României a stat pe final și Daciana Hosu, care a apărat doar unul din cele 10 șuturi trimise pe poartă de adversare.
Victoria superbă a României i se datorează echipei în general, dar nu putem să nu remarcă în special prestația excelentă a Biancăi Bazaliu, autoare a 9 goluri. Jucătoarea Bistriței "a rupt" plasa cu câteva aruncări marcă înregistrată de la distanță și a fost impecabilă de la 7 metri (5 goluri din 5 aruncări). Pe plan ofensiv s-au mai remarcat și Lorena Ostase (8 goluri din 13 aruncări) și Oana Borș (4 goluri din 5 aruncări). Momente bune în joc au avut și tinerele Alisia Boiciuc (3 goluri) și Alicia Gogîrlă (două goluri).
Succesul contra Cehei deschide larg ușa României spre calificarea în faza grupelor principale. În mod normal, tricolorele ar mai avea nevoie de o victorie în următoarele două partide pentru a ajunge în main-round. Următoarea partidă a naționalei lui Pera va avea loc duminică, 1 decembrie, de la ora 19:00, contra Muntenegrului. Naționala antrenată de Suzana Lazovic va debuta în această seară la acest turneu final, contra Serbiei (ora 21:30).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
România
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
29
28
Cehia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
Comentariu
Promo
Promo