Ungaria nu a avut replică în fața Franței! S-a stabilit prima semifinală de la Campionatul European

Franța a învins Ungaria cu 30-27 și a terminat pe primul loc grupa principală 1 de la Campionatul European de handbal feminin. Astfel, campioana mondială a evitat Norvegia în careul de ași, adversara scandinavelor urmând a fi Ungaria. Naționala din Hexagon va juca pentru un loc în ultimul act cu Olanda sau Danemarca.

Ungaria - Franța 27-30 (EURO 2024)

Credit imagine: Twitter

Astăzi au fost programate ultimele partide din grupa principală 1 de la Campionatul European de handbal feminin. În primul meci al zilei, România a pierdut cu 24-29 contra Poloniei și a terminat ultima, dar cel mai așteptat duel al zilei a fost cel dintre Ungaria și Franța.
Într-o sală arhiplină la Debrecen, cele două echipe au luptat pentru prima poziție în grupă, după ce au înregistrat victorii pe linie până acum. Franța a început partida în forță și s-a desprins la 4-0, dar gazdele au echilibrat apoi disputa și la pauză s-a intrat la egalitate (13-13).
Repriza secundă a început aproape identic, cu Franța marcând de 3 ori la rând. De această dată, campioana mondială a știut perfect să gestioneze avantajul și nu i-a mai dat nicio șansă adversarei să se apropie la mai mult de două goluri. S-a terminat 30-27 pentru naționala din Hexagon, care a terminat astfel pe primul loc în grupă și se anunță o pretendentă serioasă pentru aur.

Norvegia - Ungaria, prima semifinală de la Campionatul European de handbal

Maghiara Katrin Kluiber, care a făcut un meci mare și contra României, a fost cea mai bună marcatoare a partidei (9 goluri). De la Franța s-au remarcat pe plan ofensiv Chloe Valentini și Pauletta Foppa, fiecare cu câte 5 reușite. Hatadou Sako a făcut un meci foarte bun în poarta Franței, terminând cu un procentaj de 33.33% la mingile apărate.
Succesul din această seară a fost extrem de important pentru Franța, care a evitat astfel Norvegia în semifinale. Scandinavele mai au de jucat un meci în main-round, cu Elveția, dar sunt deja sigure de locul 1, astfel că vor întâlni Ungaria în careul de ași.
Franța își va afla abia mâine adversara din semifinale, care va fi învingătoarea duelului Danemarca - Olanda. Indiferent de cine îi va ieși în față, Franța va fi favorită la accederea în ultimul act. Cum e greu de crezut că Ungaria poate produce o surpriză în fața Norvegiei, sunt șanse reale Franța și Norvegia să se înfrunte în a 3-a finală de turneu major la rând. La Mondialul de anul trecut, naționala din Hexagon s-a impus cu 31-28, dar scandinavele și-au luat revanșa la Jocurile Olimpice de la Paris (29-21).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo