Campionatul European de handbal începe cu scandal: "Nimeni nu vrea cu adevărat să-i urmărească"

Campionatul European de handbal va începe în această seară, când e programat și unul dintre cele mai atractive dueluri din etapa întâi a primei faze a grupelor: Germania - Austria. În prefațarea partidei, Andreas Wolff a criticat în termeni duri stilul de joc al austriecilor, care atacă pe toată durata partidei în 7 contra 6. Portarul german nu s-a cenzurat și a spus că această strategie e oribilă

Alan Shearer: "L-am refuzat pe Ferguson pentru a juca acasă". Interviul este integral pe HBO MAX.

Sursa video: Eurosport

A 17-a ediție a Campionatului Mondial de handbal masculin va începe în această seară, când sunt programate 4 partide. La turneul final găzduit de Suedia, Danemarca și Norvegia e prezentă și România, care va avea o misiune foarte dificilă în a trece de prima fază a grupelor. Tricolorii vor debuta vineri, contra Portugaliei, dar până atunci vor putea fi urmărite la lucru câteva echipe de top.
Printre ele se numără și Germania, vicecampioana olimpică de la Paris 2024, care face parte din grupa A, alături de Spania, Serbia și Austria. Nemții vor juca primul meci contra Austriei (azi, ora 21:30), iar partida e una dintre cele mai așteptate din prima fază a competiției.
Dacă Germania e o forță a handbalului european, în ciuda faptului că la Mondialul de anul trecut s-a oprit în sferturi, Austria a ieșit din anonimat în ultimii ani și este într-un progres constant, dovedit de locul 8 ocupat la Europeanul din 2024 și de calificarea în amin round la precedentul Mondial. Evident, Germania e mare favorită la victorie, dar tensiunea va fi la cote ridicate la Herning, mai ales după declarațiile făcute de Andreas Wolff, unul dintre cei mai buni portari din lume.

Campionatul European de handbal | Andreas Wolff, discurs vehement înainte de meciul cu Austria

Germanul care joacă la Kiel a criticat în termeni duri strategia de joc a Austriei, care scoate portarul la fiecare atac, pe tot parcursul meciurilor. Wolff e conștient că Germania poate marca multe goluri ușoare datorită stilului propus de austriecii, însă a avut un discurs dur, spunând că aceștia joacă un anti-handbal care nu e agreat de nimeni, nici de fani, nici de jucători.
"Austria joacă un stil absolut anti-handbal. Nimeni nu vrea cu adevărat să-i urmărească. Este foarte neatractiv, chiar și pentru noi, jucătorii adverși. Austria au un portar fantastic, Constantin Mostl de la TBV Lemgo Lippe, și are doi lideri care le conduc atacul - în toată urâțenia lui. Nu vor exista delicatese handbalistice. Dar trebuie să ieșim în evidență, să aducem calitatea noastră și să marcăm goluri ușoare din defensivă.
Austria a atras atenția prin stilul său și a creat surprize. Această relaxare, această încredere în ei îi face periculoși. Primele meciuri au propriile lor capcane. De la început trebuie să arătăm că am venit să mergem departe și trebuie să arătăm asta chiar din primul meci", a spus Wolff, citat de handball-planet.com.
În această seară se va juca și celălalt meci din grupa A, Spania - Serbia, precum și primele partide din grupa C: Franța - Cehia și Ucraina - Norvegia. Primele două clasate din fiecare grupă avansează în cele două grupe principale, iar de acolo primele două se califică în semifinale.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo