Campionatul Mondial de handbal | Au ieșit scântei în tabăra Germaniei, după eliminarea dureroasă: "Complet irelevant"
Publicat 30/01/2025 la 18:01 GMT+2
Germania a fost învinsă dramatic de Portugalia, scor 30-31, în ultimul sfert de finală de la Campionatul Mondial de handbal. Lusitanii au marcat golul victoriei la ultima fază din a doua repriză de prelungiri, iar portarul Andreas Wolff, care a făcut un meci mare, a fost un car de nervi. Acesta a făcut gesturi de reproș către colegii săi și a avut un discurs plin de amărăciune la final.
Untröstlich: Andreas Wolff
Credit imagine: SID
După ce a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris, Germania spera să pună mâna pe o medalie și la Campionatul Mondial de handbal, dar visul nemților a fost curmat în sferturile de finală. Naționala condusă de islandezul Alfred Gislason a terminat pe locul 2 în main-round, în spatele Danemarcei (a pierdut în meciul direct cu 30-40), dar a avut destulă șansă, pentru că în sferturi a dat peste Portugalia, echipă calificată în premieră în sferturile de finală.
Nemții erau favoriți, însă au pierdut dramatic partida de la Baerum (o localitate aflată la 10 km de Oslo). Germania a revenit de la -4 și spre final a fost în avantaj, dar lusitanii au egalat la 26 la una din ultimele faze și s-a intrat în prelungiri. Dramatismul a atins cote maxime și puțin a lipsit ca meciul să aibă nevoie de încă două reprize suplimentare, după ce Germania a egalat la 30 când mai erau aproximativ 30 de secunde. Totuși, Portugalia a marcat golul victoriei cu câteva secunde înainte de sunetul sirenei, iar frustrarea a fost maximă în tabăra nemților.
Portarul Andreas Wolff a fost extrem de nervos și a fost surprins făcând gesturi de reproș către colegii săi. Acesta a lovit bara cu piciorul și nu a putut fi calmat de nimic. La câteva zeci de secunde distanță, organizatorii l-au anunțat pe bună dreptate omul meciului. Goalkeeperul lui THW Kiel a făcut o partidă mare, având 21 de intervenții salvatoare (42%). Acesta a avut lacrimi în ochi când a mers să-și ridice premiul pentru cel mai bun jucător al meciului (a fost al 3-lea meci de la acest turneu final când a fost desemnat cel mai bun om), dar distincția nu l-a consolat sub nicio formă. De altfel, Wolff a aruncat imediat pe parchet cartonul pe care scria "Player of the match".
Campionatul Mondial de handbal | Andreas Wolff, un car de nervi, după Germania - Portugalia 30-31
După aproximativ o oră și jumătate, Wolff a fost ceva mai calm când a apărut în fața jurnaliștilor, însă a avut un discurs care sugerează clar că a fost nemulțumit de evoluția unora dintre coechipieri. Totuși, portarul a avut maturitatea de a nu acuza direct pe nimeni, spunând că își va spune off-ul în particular.
"Sunt frustrat și supărat, dar nu dau vina pe colegi. Doare să fiu eliminat așa. Dar acum nu am de gând să-mi critic echipa. Dar nici nu o să mă ridic și să spun că sunt mândru de cât de bine am jucat. Asta este complet irelevant dacă nu avansezi în semifinale. Trebuie să lucrăm la multe lucruri. Am concepția mea despre motivul pentru care nu a fost suficient, dar nu o voi împărtăși public.", a spus Wolff la microfonul ARD, citat de tag24.de.
Germania rămâne fără medalie la un Campionat Mondial din 2007, când al 3-lea și ultimul titlu din istoria sa. De atunci, cea mai bună clasare a nemților a fost în 2019, când au terminat pe locul 4 la turneul final co-găzduit alături de Danemarca.
Dacă nemții suferă enorm după eliminare, Portugalia este în sărbătoare. Naționala lusitană se pregătește de semifinala cu Danemarca, în care pleacă în mod cert cu șansa a doua. Totuși, portughezii au asigurat locul măcar în finala mică, iar orice victorie pentru ei de acum încolo va fi doar un bonus. Dacă va lua medalie, Portugalia va deveni a 21-a națiune din istorie care termină pe podium la Campionatul Mondial.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo