Danemarca pune capăt visului frumos al Portugaliei de la CM 2025! Nordicii își vor apăra titlul în fața Croației
Actualizat 31/01/2025 la 23:05 GMT+2
Danemarca a fost prea puternică pentru Portugalia, revelația Campionatului Mondial de handbal masculin. Campioana mondială a ultimelor 3 ediții a avut o prestație dominantă și în fața portughezilor, câștigând la o diferență de 13 goluri, cu scorul de 40-27.
Mathias Gidsel
Credit imagine: Getty Images
Prima repriză a meciului disputat la Baerum, în Norvegia, a fost una extrem de spectaculoasă, jocul celor două echipe ridicându-se la nivelul așteptărilor. Danezii au preluat rapid inițiativa, punând o diferență de 4 goluri încă din minutul 6, la scorul de 6-2.
Acesta avea să rămână cel mai mare ecart înregistrat în primele 30 de minute, portughezii ținându-se bine în urma câștigătoarei ultimelor 3 ediții ale Campionatului Mondial. Elevii lui Paulo Pereira s-au apropiat amenințător în mai multe rânduri, la o singură lungime, însă nordicii au reușit de fiecare dată să absoarbă presiunea lusitanilor și să mai marcheze câteva goluri cosnecutive.
Astfel, primul act al semifinalei s-a încheiat totuși la o diferență de 4 goluri în favoarea Danemarcei, scor 20-16. Avantajul campioanei en-titre nu era posibil fără intervențiile excelente ale lui Emil Nielsen, care a scos nu mai puțin de 7 aruncări ale lusitanilor.
Danemarca, victorie entuziasmantă în fața Portugaliei
Danezii și-au continuat prestația dominantă și în startul reprizei secunde. Elevii lui Nikolaj Jacobsen au trecut repede la 7 goluri în fața adversarei, la scorul de 26-19. Lusitanii au căzut psihic în următoarele minute, ratând aruncări consecutive și încasând goluri "pe bandă rulantă", în urma contraatacurilor electrizante ale lui Gidsel & Co. Danezii au ajuns la 10 goluri în fața adversarei la jumătatea reprizei secunde.
Portughezii s-au lovit de un Nielsen care nu a mai permis niciunei mingi să intre în plasă, proucând 4 parade consecutive la un moment dat. Portarul Barcelonei a înceheiat partida cu 15 parade unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei sale. A doua semifinală de la Campionatul Mondial s-a încheiat cu victoria clară a Danemarcei, cu scorul de 40-27.
Scandinavii s-au impus categoric, iar aceștia se pregătesc pentru a 4-a finală mondială consecutivă, de această dată în fața unei alte revelații, Croația. Meciul pentru medalia de aur se va disputa duminică, 2 februarie, tot la Baerum.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Danemarca
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2220.png)
40
27
Portugalia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
Promo
Promo