Dinamo și-a ales noul antrenor, după despărțirea de Xavi Pascual! David Davis, alesul "dulăilor"

Conducerea campioanei CS Dinamo București a anunțat imediat numele noului antrenor, după ce aceștia s-au despărțit de Xavi Pascual, la finalul unei perioade de 3 ani. Spaniolul David Davis va ajunge pe banca "dulăilor" din sezonul viitor.

David Davis

Credit imagine: Getty Images

CS Dinamo București s-a despărțit de antrenorul Xavi Pascual în decursul zilei de luni. Antrenorul iberic a încheiat astfel o perioadă de 3 ani petrecută în handbalul românesc, iar de acum o va antrena pe Veszprem, campioana Ungariei. La doar câteva ore de la anunț, conducerea lui Dinamo a confirmat numele următorului tehnician care va prelua campioana României.
Este vorba despre David Davis, un antrenor cu o vastă experiență în handbalul european. Tehnicianul de 47 de ani a obținut cele mai mari performanțe pe banca echipei Vardar Skopje, alături de care a cucerit Liga Campionilor în sezonul 2016-2017, după o finală câștigată în fața celor de la PSG.
Acesta a cucerit alte 7 trofee în handbalul macedonean, după care a mai antrenat echipe precum Veszprem sau Al Ahly, dar și echipa națională a Egiptului. Ca jucător, Davis a cucerit titlul mondial alături de Spania în 2005, un an mai târziu a devenit vicecampion european, iar în 2008 a luat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing:
"În locul lui Xavi Pascual va veni David Davis, un antrenor de mare experienţă. Vreau să îi mulţumim lui Xavi Pascual, a creat aici o maşină de handbal şi a adus nişte jucători extraordinari, ne-a dus şi în Final Four. Eu sunt convins că va reuşi să câştige Liga Campionilor şi la Veszprem, având în vedere proiectul care se construieşte acolo şi câţi bani sunt gata să investească. Evident, la noi proiectul continuă şi vom aduce un antrenor de top în locul lui Pascual", a fost declarația președintelui Ionuț Popa, citat de digisport.ro.

Mesajul lui Xavi Pascual, la plecarea de la Dinamo

Titratul antrenor a acceptat oferta celor de la Veszprem, echipă cu care va avea ca obiectiv câștigarea Ligii Campionilor. Acesta a simțit că s-a încheiat un ciclu la echipa bucureșteană, astfel instinctul său a fost să plece:
"A venit momentul să îmi iau rămas bun de la familia CS Dinamo Bucureşti. Diferite motive mă obligă să iau această decizie cu foarte mare atenţie şi sper corectă, atât pentru mine, cât şi pentru club. În toate deciziile pe care le-am luat în această viaţă (greşite sau nu) m-am lăsat mereu ghidat de instinctul meu. Acelaşi instinct m-a făcut să aterizez la Bucureşti în urmă cu trei ani şi am avut dreptate. M-am lăsat ghidat de o iluzie şi cred că a fost o perioadă strălucitoare, cel puţin pentru mine. Nu a fost uşor să iau decizia de a veni la Bucureşti pentru a încerca să construiesc ceva măreţ.
Dar chiar acum, acelaşi instinct îmi spune că ar trebui să ne despărţim drumurile profesionale la sfârşitul sezonului. Spun profesional, pentru că emoţional îmi este imposibil să mă despart de acest club pe viaţă. Mă simt dinamovist şi îi voi dori mereu clubului tot ce este mai bun şi voi ajuta cu tot ce pot. [...] Nu am cuvinte să descriu cât sprijinit am găsit în această familie care este Dinamo. Am simţit sprijinul şi am înţeles ce înseamnă să fii dinamovist. Dar, ca totul în viaţa asta, există cicluri şi, personal, cred că al meu aici s-a încheiat", a spus Pascual în mesajul publicat pe contul oficial de Facebook al CS Dinamo, citat de AGERPRES.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo