Gloria Bistrița a ratat calificarea în premieră în Final 4-ul Ligii Campionilor. Eșec în Franța în returul cu Brest
Gloria Bistrița a fost învinsă de Brest în Franța, scor 36-30, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. În semifinalele competiţiei vor juca astfel Gyor, Metz, CSM Bucureşti şi Brest Bretagne.
Gloria Bistrița. Sursă foto: Facebook
Credit imagine: Facebook
Gloria Bistrița a fost învinsă în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin de către Brest Bretagne. Fetele pregătite de Carlos Viver au cedat cu scorul de 36-30, asta după ce în tur diferența a fost făcută de un singur gol în favoarea franțuzoaicelor.
Bistrițencele au avut șansa să ocupe ultimul loc în Final 4-ul Ligii Campionilor. Deși s-au ținut aproape de adversare în prima repriză, diferența fiind de doar un gol (14-13), echilibrul s-a rupt în partea a doua, atunci când gazdele au apăsat pedala de accelerație.
Echipa antrenată de Carlos Viver a început bine jocul şi a condus de câteva ori la două goluri, cu 2-0, 3-1, 7-5, iar apoi şi la trei goluri, 11-8, 12-9, dar la pauză Brest avea avantaj minim, 14-13. Repriza secundă a fost controlată de Brest, care s-a impus fără probleme, cu 36-30.
Gloria Bistriţa a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor
Golurile echipei ardelene au fost marcate de Danila Patricia So Delgado Pinto 9, Sonia Mariana Seraficeanu 5, Lorena Gabriela Ostase 4, Larissa Nusser 3, Paula Arcos Poveda 3, Jennifer Maria Gutiérrez Bermejo 2, Monika Kobylinska 1, Bianca Maria Bazaliu 1, Kaba Gassama Cissokho 1, Matilda Sofia Forsberg 1.
Pentru echipa din Hexagon au înscris Ana Viahireva 8 goluri, Meline Nocandy 6, Kiara Tshimanga 5, Annika Lott 5, Onacia Ondono 4, Ana Gros 3, Pauline Coatanea 3, Yvette Petraki 1, Clarisse Mairot 1. Gloria Bistriţa s-a calificat în premieră în sferturile Ligii Campionilor, după ce a eliminat în optimi echipa Ikast (35-34, 37-28).
Pentru echipa din Hexagon au înscris Ana Viahireva 8 goluri, Meline Nocandy 6, Kiara Tshimanga 5, Annika Lott 5, Onacia Ondono 4, Ana Gros 3, Pauline Coatanea 3, Yvette Petraki 1, Clarisse Mairot 1. Gloria Bistriţa s-a calificat în premieră în sferturile Ligii Campionilor, după ce a eliminat în optimi echipa Ikast (35-34, 37-28).
Duminică, CSM București s-a calificat la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins echipa daneză Team Esbjerg, cu scorul de 37-27 (19-14), duminică, în Sala Polivalentă "Ioan Kunst-Ghermănescu" din Capitală, în manșa secundă a sferturilor de finală.
Final 4-ul Champions va avea loc în week-end-ul 6-7 iunie, în impunătoarea arenă MVM Dome din Budapesta. Tragerea la sorți a celor două meciuri din semifinale va avea loc luni, 27 aprilie, de la ora 16:00. Sâmbătă, în Final 4-ul de la Budapesta și-au asigurat locul Gyor și Metz. CSM București și Brest Bretagne sunt celelalte două formații calificate în penultimul act.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Brest Bretagne Handball
/assets.eurosport.io/web/img/placeholder/eurosport_logo_default.png)
36
30
Gloria Bistrita
/assets.eurosport.io/web/img/placeholder/eurosport_logo_default.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)