EXCLUSIV | Bogdan Voina a realizat analiza participării României la Campionatul European! "Sunt o fire realistă"
Actualizat 21/01/2026 la 11:57 GMT+2
România a părăsit Campionatul European după ce a pierdut toate cele trei meciuri disputate în faza grupelor preliminare. Printre cei care au urmărit prestația "tricolorilor" s-a numărat Bogdan Voina, care acum a vorbit pentru Eurosport despre participarea reprezentativei noastre la competiție.
Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2
Sursa video: Eurosport
Prezentă pentru a doua ediție consecutivă la Campionatul European, România nu a reușit nici de data aceasta să obțină măcar un punct. Selecționata pregătită de George Buricea a pierdut partida cu Portugalia, s-a ridicat peste nivelul așteptărilor în prima repriză a meciului cu Danemarca, iar în ultimul duel, cel cu Macedonia de Nord, a scăpat printre degete un rezultat pozitiv, fiind învinsă la un singur gol.
Fostul handbalist Bogdan Voina, în prezent analist și comentator, a fost de acord să răspundă la câteva întrebări pentru Eurosport. El a precizat, printre altele, că se aștepta ca România să câștige măcar un meci și nu poate fi mulțumit de parcursul "tricolorilor", având în vedere că au pierdut toate cele trei partide.
Bogdan Voina: "Un meci câștigat însemna un pas înainte"
Eurosport: Cum apreciezi evoluția naționalei României de la acest Euro?
Bogdan Voina: Nu am cum să fiu mulțumit atâta timp cât am pierdut cele trei meciuri. Sunt o fire realistă și pot să spun că, înainte de acest campionat european, mă așteptam să ne întoarcem cu o victorie. Un meci câștigat însemna un pas înainte și, în special, un început de unde să putem clădi.
E: Am picat într-o grupă foarte grea, cu Danemarca, Portugalia și Macedonia de Nord. În care dintre cele trei meciuri ne-am mișcat mai bine și de ce?
B.V.: Toate grupele erau grele. La un campionat european avem miezul handbalului mondial și nu aveam cum să nu avem adversari de cea mai mare calitate. Eu consider că în primul meci am fost mai buni pentru că am fost mai dezinvolți și mai apți din punct de vedere fizic.
E: Ce a adus nou George Buricea?
B.V.: Buricea este un antrenor tânăr, de mare perspectivă. În primul rând, a calificat România la un nou turneu final și a încercat să integreze tineri jucători. Este un tânăr absolvent al diplomei Master Coach (a obținut-o alături de alți mari antrenori, precum Pajovic, antrenorul de la Flensburg), este foarte documentat și încearcă să se adapteze noilor metode de pregătire.
E: Ce ne-a lipsit pentru a obține o victorie la Herning?
B.V.: Constanța în joc. Jucăm doar în anumite momente ce trebuie să facem, nu reușim nicicum să păstrăm un nivel înalt pe toată durata partidei. Mi-a plăcut enorm de mult faza noastră defensivă în a doua repriză din ultimul meci... și, automat, terminăm acest turneu și cu argumente pozitive pentru ceea ce o să urmeze.
E: Am avut la acest European un mix interesant de jucători cu experiență, dar și câțiva tineri. Cum arată viitorul pentru naționala noastră?
B.V.: Eu zic că trebuie să fim optimiști și să credem în șansa noastră. Cu orice preț trebuie să fim și la următorul turneu final. Prezența noastră printre echipele cele mai bune este esențială dacă vrem să creștem.
E: Danemarca, Franța sau o mare surpriză? Cine va câștiga titlul european și de ce?
B.V.: FRANȚA. Pentru mine, Franța este referința... chiar dacă avem și o Danemarca. Lotul Franței este mult mai omogen și, la un asemenea nivel, colectivul primează.

France's left back #08 Elohim Prandi celebrates during the men's EHF Euro 2026 preliminary round handball match France vs Czech Republic in Baerum Oslo on January 15, 2026.
Credit imagine: Getty Images
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo