George Buricea, OUT de la naționala României! Dezastrul cu Turcia a fost ultimul său meci
George Buricea nu va continua la cârma echipei naționale. Selecționerul a pierdut calificarea la barajul Campionatului Mondial, gestionând de o manieră lamentabilă dubla cu Turcia, iar oficialii Federației Române de Handbal nu îi vor prelungi contractul.
George Buricea
Credit imagine: Getty Images
Fiind favorită certă la calificare, România a început bine dubla cu Turcia și a avut un avans de nouă goluri la un moment dat în partida tur din deplasare. Până la urmă, "tricolorii" s-au impus cu 37-32 și porneau clar cu prima șansă la ajungerea la barajul cu Norvegia.
Totuși, ce s-a întâmplat duminică la Buzău este foarte greu de înțeles. Oaspeții au avut constant avantajul pe tabelă, deși nimeni nu le dădea nicio șansă. Pe final, la un time-out, George Buricea le-a spus jucătorilor că România se califică în cazul unei victorii la cinci goluri, total fals, regulamentul schimbat în 2022 precizând că, la egalitate generală, nu se ia în considerare criteriul golurilor marcate în deplasare, ci se trece la aruncări de la șapte metri.
Până la urmă, Turcia a marcat în ultima secundă golul de 37-31 și s-a calificat mai departe, iar George Buricea nu va continua pe banca naționalei după o asemenea rușine. Conform GSP, contractul său va expira în aprilie și Federația Română de Handbal nu îi va prelungi înțelegerea, rămânând de văzut cine va deveni noul selecționer.
- Buricea era pe banca naționalei din ianuarie 2024.
Buricea spune că era la curentul cu actualul regulament
Toată vina dezastrului de duminică a căzut pe bună dreptate pe umerii lui Buricea, care a părut că nu știe regulamentul. Astăzi, antrenorul a venit cu o primă reacție, spunând că exprimarea sa a fost o idioțenie, dar că era la curent cu regulile.
"În primul și în primul rând vreau să vorbesc despre time-out, pentru că într-adevăr m-am exprimat greșit. Dar a fost doar o exprimare nefericită, nu pentru că noi nu am fi știut regulamentul. Scenariul calificării era cunoscut în vestiar. Chiar și când am revenit după pauză, antrenorul federal (n.r. Răzvan Udriștioiu) ne-a repetat același lucru, dacă este egal la general la final, vor fi lovituri de la 7 metri. Nu se punea problema să nu știm regulamentul.
Exprimarea mea a fost o idioțenie, pentru că eram frustrat și nervos de tot ce s-a întâmplat în timpul meciului. Am avut un joc oribil, multe ratări, apărare zero, repriză zero. Dar toată lumea știa ce avem de făcut, de aceea nimeni nici nu m-a contrazis. Le-am zis băieților să stăm până la final în atac, să nu terminăm acțiunea mai devreme. Să finalizăm în ultimele secunde, să nu le mai dăm adversarilor șansa să mai aibă un atac. Să rămânem până în ultimele 4-5 secunde, să dăm șut, iar dacă e gol, super, te califici. Dacă nu, măcar mai ai 7 metri în buzunar.", a spus Buricea pentru We Love Sport.
Regulamentul nu s-a schimbat ieri. Este de câțiva ani așa… Eu, cu CSM Constanța, m-am calificat în grupele European League la Granollers la 7 metri, fiind aceeași situație, scor egal la general după două manșe, nu au contat golurile mai multe înscrise în deplasare. Deci nu a fost nicio noutate | George Buricea.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)