Buricea se apără, după ce l-a bruscat pe Nikolic: "Nu am dat cu pumnul!"
Secvențe pur și simplu uluitoare în timpul meciului CSM Vaslui – Politehnica Timișoara! George Buricea, selecționerul naționalei masculine a României și antrenorul formației bănățene, l-a bruscat pe un jucător. După meci, a venit cu explicații, dar imaginile par să îl contrazică
Conflictul dintre Buricea și Nikolic (sursă: pagină de Youtube a Federației Română de Handbal)
Sursa video: Eurosport
UPDATE După episodul de sâmbătă, George Buricea a venit cu precizări importante legate de bruscarea lui Nikolic. Tehnicianul a admis că a greşit, comportându-se vulcanic, dar garantează că nu l-a lovit pe handbalist.
"Handbalul este despre pasiune și dorință de victorie. În tensiunea meciului de la Vaslui, am avut o discuție aprinsă cu Nikolic și l-am împins (atenție, NU l-am lovit!) pentru a se aşeza pe bancă.
Acest gest a fost interpretat greşit ca fiind o lovitură, iar cea mai bună dovadă că nu a fost așa este faptul că Nikolic a mai jucat încă 15 minute după acel moment.
Faza a fost revăzută de mai multe ori de către observatorul de joc și s-a dovedit ca nu a fost nicio lovitură cu pumnul, așa cum eronat s-a spus în presă.
Sunt un om vulcanic, dar nu sunt un om violent.
A fost un moment mai tensionat și ar fi trebuit să-l gestionez cu mai mult calm, însă repet pentru ultima oară: nimeni nu a lovit pe nimeni. Mulțumesc", a scris George Buricea pe pagina personală de Facebook.
Ştirea iniţială
George Buricea, scene incredibile în partida CSM Vaslui - Politehnica Timişoara
În această seară, CSM Vaslui și Politehnica Timișoara s-au întâlnit într-un meci din etapa a 5-a din Liga Zimbrilor, bănățenii părând să fie favoriți. Totuși, cei de la CSM Vaslui s-au impus la limită, scor 28-27, dar rezultatul a contat mai puțin.
În prima repriză, la scorul de 10-9 în favoarea adversarei, George Buricea, antrenorul Politehnicii Timișoara și selecționerul României, a oferit imagini cu adevărat șocante.
În timp ce îi spunea ceva lui Zoran Nikolic, handbalistul s-a ridicat și a mimat faza la care făcea referire tehnicianul, posibil încercând să vină cu explicații. Nervos pe faptul că jucătorul i-a răspuns, George Buricea s-a năpustit asupra acestuia, l-a împins în perete și pe imagini se vede cum îi aplică o lovitură.
Cei din staff au intervenit, dar Buricea a continuat să fie foarte agresiv la adresa jucătorului și, în cele din urmă, el a fost sancționat, Poli Timișoara primind o eliminare de două minute. Totuși, asta nu l-a oprit pe Buricea și a continuat să îi arunce reproșuri lui Nikolic.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/10/04/image-bacffdad-3db8-4c03-9b74-630a5d271e2a-85-2560-1440.jpeg)
Conflictul dintre Buricea și Nikolic (sursă: pagină de Youtube a Federației Română de Handbal)
Sursa video: Eurosport
Contactat de GSP pentru un punct de vedere, George Buricea a oferit o declarație neașteptată. Deși pe imagini se vede clar că a lovit, el a spus că doar l-a "împins în piept" pe Nikolic. În plus, Buricea precizează că totul a început dintr-un motiv ciudat: jucătorul nu voia să stea pe scaun. Totuși, în momentul în care el a demarat discuția cu Nikolic, jucătorul se afla pe scaun.
"I-am zis să stea jos ca să nu luăm eliminare la bancă, iar el a comentat. L-am împins să stea jos și cică n-ai voie să-l împingi. Toată lumea stătea în picioare. I-am zis să iasă mai repede la schimbare, am fost avertizați că sunt mai mulți în picioare decât trebuie și atunci am primit eliminare la bancă. Doar l-am împins în piept, nu l-am și lovit. El îmi explica faptul că arbitrul a dat fault în atac, dar, de fapt, n-a pus mâna pe apărător. I-am replicat că nu mai contează chestia asta. Important e să stea jos.
Acolo toată lumea e la cald, vrei să câștigi meciul, jucătorul îți explică o nemulțumire de pe teren, eu îi spun să stea jos ca să evităm o eliminare. Astfel de chestiuni sunt inerente în timpul jocului. Dar nici vorbă despre exagerări de genul lovit peste față! Ar fi culmea ca jucătorul să-mi reproșeze ceva. Și-a cerut scuze după meci. Puteam fi și mai calm, dar dacă un jucător nu ascultă după ce-i spui de trei ori să stea jos apar și reacții de acest gen în tensiunea partidei", a declarat George Buricea, potrivit sursei menționate mai sus.
Rămâne de văzut dacă George Buricea va fi suspendat în campionat și dacă Federația Română de Handbal va lua o hotărâre în privința selecționerului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)