Paulo Pereira este noul antrenor al lui CS Dinamo! El a pregătit-o în trecut pe CSM București

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, numirea lui Paulo Pereira în funcţia de antrenor principal al echipei de handbal masculin, începând cu sezonul competiţional 2025-2026.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Tehnicianul lusitan a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani.
Paulo Pereira este un nume de referinţă în handbalul internaţional, un tehnician cu vastă experienţă şi rezultate remarcabile. Vine la Dinamo de la RK Celje (Slovenia), iar de-a lungul carierei sale a condus cluburi şi echipe naţionale de prestigiu.
A fost antrenorul lui FC Porto între 2003 şi 2006, a condus naţionala Tunisiei între 2013 şi 2015, iar între 2017 şi 2019 a activat în Liga Zimbrilor, pe banca tehnică a celor de la CSM Bucureşti.
În prezent, Paulo Pereira este şi antrenorul echipei naţionale a Portugaliei, cu care a obţinut o performanţă excepţională la Campionatul Mondial din 2025, unde a condus reprezentativa lusitană până în semifinale, o premieră istorică pentru handbalul portughez.
"Sunt foarte bucuros de această oportunitate, o onoare pentru mine să antrenez o echipă precum Dinamo. Vreau să mulţumesc conducerii clubului pentru încrederea oferită. Sunt pregătit de noile provocări şi de abia aştept să ne vedem în Sala Dinamo. Vom munci zilnic pentru a ne atinge obiectivele şi vom lupta la capacitatea maximă pentru fanii noştri. Ne vedem în curând. Hai Dinamo", a transmis Pereira.
Paulo Pereira îl înlocuieşte la campioana României pe tehnicianul spaniol David Davis, care a petrecut un sezon la echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Sursă: AGERPRES.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo