Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România a debutat cu o victorie în preliminariile Campionatului Mondial de handbal masculin

Nicu Savin

Publicat 07/01/2022 la 20:32 GMT+2

Naţionala masculină de handbal a României a debutat cu o victorie în Grupa a 3-a din prima fază a preliminariilor Campionatului Mondial din 2023, 33-30 (18-18) cu Israelul, vineri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca.

România - Israel (33-30) Sursa Foto: Facebook

Credit imagine: Eurosport

Tricolorii şi-au asigurat practic calificarea în faza următoare, având în vedere că merg mai departe primele două din cele trei participante la turneul de la Cluj-Napoca.
România a obţinut o victorie muncită, după un meci foarte echilibrat, în care jucătorii antrenaţi de Xavi Pascual au ratat ocazii incredibile, au primit goluri foarte uşoare, unele chiar în superioritate, dar au şi profitat de alte momente de superioritate, marcând cu ambii portari, care au avut evoluţii apreciate.
Debutul a fost cu stângul, oaspeţii conducând cu 2-0. România a preluat controlul şi a marcat de patru ori la rând, iar apoi a condus şi la trei goluri, 6-3, 7-4 şi 8-5. La 10-8, oaspeţii, conduşi de agilul Lumbroso, au punctat de trei ori (10-11), iar apoi chiar au avut avantaj de două goluri (11-13), dar la pauză scorul a fost egal, 18-18.
Citește și:

România - Israel 33-30 | Tricolorii, cu un pas în faza a 2-a a preliminariilor Campionatului Mondial

România a făcut o repriză secundă mai bună, fiind condusă doar de două ori, cu 19-18 şi 21-20. În min. 43, echipa noastră se desprinsese la trei goluri, 26-23, iar în min. 49 a avut în premieră un avans de patru goluri, 28-24. Tricolorii nu au ştiut să gestioneze acest avantaj, iar descalificarea lui Adir Cohen, la 28-25, a părut să-i demobilizeze, astfel că au pierdut două mingi şi au încasat două goluri pe contraatac, doar intervenţia lui Ionuţ Iancu (a apărat o aruncare de la 7 metri) împiedicând Israelul să egaleze la 28 (min. 52).
Jucătorii noştri au tratat finalul cu mai multă atenţie şi au reuşit să se menţină la conducere, câştigând cu 33-30.
Cel mai bun marcator al echipei României a fost Demis Grigoraş, cu 8 goluri, Alexandru Şimicu a înscris 5, Roland Thalmaier 6, Andrei Buzle 3, Gabriel Dumitriu 2, Adrian Rotaru 2, Gabriel Cumpănici 1, Cristian Ghiţă 1, Ionuţ Iancu (portar) 1, Ionuţ Nistor 1), Dan Vasile (portar) 1, Călin Căbuţ 1. Iancu a apărat 8 şuturi, iar Dan Vasile a parat 6.
Pentru israelieni au înscris Yoav Lumbroso 9 goluri, Daniel Sarfati 5, Yonatan Dayan 2, Daniel Mosindi 2, Or Refael Levi 2, Amit Yehiel Stelman 5, Daniel Shkalim 2, Lior Gurman 2. Portarul Oz Izhak a apărat 6 aruncări.
Meciul a fost arbitrat de portughezii Ivan Cacador şi Eurico Nicolau, iar delegaţi EHF au fost grecul Stepan Partemian (joc) şi croatul Vladimir Sokol (arbitri).
La turneul trebuia să participe şi selecţionata Ciprului, dar aceasta a declarat forfait din cauza infectărilor cu Covid-19.
Sâmbătă va avea loc meciul Israel - Rep. Moldova (15:00), iar duminică se va juca partida România - Rep. Moldova (18:05). Primele două clasate se califică în faza următoare a preliminariilor.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo